Medicii avertizează: Lichidul de parbriz poate provoca indigestii mai ales la copii!

Atentie parinti! Nu tot ce e ieftin e neaparat si bun!

Desi contine suficient alcool si multi consumatori de buna credinta il confunda adesea cu spirtul, medicii sunt de parere ca lichidul de parbriz ar trebui consumat cu moderatie, in cantitati mici si doar in cazuri de stricta necesitate.

„Am ajuns bataia de joc a firmelor din Occident care comercializeaza in Romania produse inferioare calitativ!

Dupa ultimele studii efectuate pe subiecti aproape umani din Vaslui, lichidul de parbriz importat din Ungaria este net inferior produsului autohnot similar, celebrul brand Mona.

Culoarea si consistenta lichidului de parbriz, similare spirtului adevarat, au menirea de a pacali consumatorul, insa asemanarea dintre cele doua produse se opreste aici.

In afara de faptul ca lichidul are o concentratie de alcool net inferioara spirtului, multi consumatori se plang ca dupa consumarea acestui produs fac clăbuci la gura si sufera de indigestii datorita E-urilor si conservantilor pe care acesta ii contine.

Produsul este cu atat mai periculos pentru cei mici care pana la varsta de 7 ani nu ar trebui sa consume alta bautura alcoolica decat tuica de țară, naturala si curata.

In concluzie, recomand consumatorilor sa evite acest produs cu exceptia cazurilor de forta majora sau cel putin sa il consume cu moderatie.”

A declarat medicul nutritionist Jack Daniels.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.