Cum sa lucrezi de acasa in mod eficient

Pentru unii, a lucra de acasa, suna ca ultima fantezie in materie de joburi. Desigur nu este prima data cand auzim de munca la domiciliu, sa lucrezi in pijama, din confortul casei tale, sa ai mai mult timp pentru familie si sa iti faci singur programul, este o viziune tentanta, te face sa visezi cu ochii deschisi dar pentru cei mai multi ea ramane la acest stadiu de fantezie.

Cand vine vorba sa lucrezi de acasa, lucrurile stau ceva mai complicat decat in imaginea idilica de mai sus. Sunt multe lucruri care fac munca la domiciliu sa fie in realitate mai complicata decat pare la prima vedere. In primul rand sa lucrezi de acasa presupune multa disciplina.

De obicei oamenii au impresia ca disciplina e necesara doar pentru un job clasic, acolo unde ai un colectiv, un sef, o ierarhie, in realitate acolo e relativ simplu de intretinut o disciplina, adevarata provocare e sa iti poti impune singur o disciplina fara sa ai nevoie de un sef care sa te supravegheze. Din acest punct de vedere, munca la domiciliu nu este pentru oricine!

Din fericire, in randurile de mai jos poti descoperi cativa pasi din care poti invata cum sa lucrezi de acasa in mod eficient.

Autodisciplina si seriozitatea sunt principalele trasaturi care ar trebui sa te defineasca daca vrei sa lucrezi de acasa. Daca esti genul care are nevoie sa fie mereu impins de la spate, daca tanjesti dupa un colectiv, dupa colegi, dupa sarcinile trasate de un sef sau iti e teama sa iei singur deciziile, cel mai probabil lucrul la domiciliu nu este pentru tine.

Munca la domiciliu este pentru persoanele motivate, independente, cu veleitati de lider, care isi asuma riscurile. Stiu ca poate suna dur pentru unii dar hei, nu are niciun rost sa va faceti iluzii si sa credeti ca munca la domiciliu este floare la ureche sau este pentru oricine. Nu va faceti astfel de iluzii ca sa nu aveti mai tarziu deziluzii…

Un spatiu adecvat. Trebuie sa ai un spatiu adecvat pentru activitatea ta, poate fi o camera transformata in birou, un mic atelier, depinde de activitatea pe care o desfasori, ideea e sa ai un spatiu de lucru separat unde sa te poti concentra si lucra.

Stiu ca unele clisee se vorbeste de garaj, bucatarie, sufragerie, fotoliu, dar sa fim seriosi, aceste locatii nu sunt cele mai potrivite. Nu doar ca vei fi intrerupt de ceilalti membri ai familiei dar ii vei incurca si pe ei iar apoi nu ai spatiul necesar sa te manifesti. Alegand astfel de saptii vei obtine un talmes-balmes, iti vei amesteca sculele, CD-urile  sau hartiile printre vase de bucatarie, carti, mobilier, spre disperare celorlalti membri ai familie.

Cel mai bine e sa ai un spatiu al tau unde sa iti desfasori linistit activitatea de munca la domiciliu. Asa e profesionist si recomandat.

Stabileste-ti un program de lucru. Cand lucrezi de acasa esti propriul tau sef, adica iti stabilesti singur programul. Aici intervine autodisciplina despre care am discutat mai sus.

Sa fii propriul tau sef nu inseamna sa lucrezi haotic, dimpotriva, inseamna sa fii capabili sa iti stabilesti singur un program si sa te tii de el. Programul trebuie sa fie flexibil, sa includa pauze de masa si relaxare, sa faca diferenta dintre orele pe care le aloci activitatii tale de munca la domiciliu si orele pe care le aloci vietii de cuplu, familiei, prietenilor, etc.

Programul trebuie sa fie si realist, nu iti face iluzia ca poti lucra de dimineata pana seara, dupa 2-3 zile in ritmul asta o sa iti iasa pe nas si in final vei claca. Daca lucrezi de acasa nu inseamna ca trebuie sa te inchizi intr-o cochilie si sa rupi orice legatura cu exteriorul. Fa-ti timp pentru copii (daca ii ai), pentru iesit cu prietenii la o bere si pentru alte activitati de care ai nevoie. Pastreaza un echilibru in viata ta.

Disponibilitatea de a invata mereu. Se spune ca omul cat traieste invata, aceasta zicala este cu atat mai adevarata pentru cei care doresc sa lucreze de acasa. Traim intr-o lume in care tehnologia se schimba rapid, de la un an la altul. Este vital sa fii informat, sa fii la curent cu ultimele noutati din domeniul tau, sa inveti sa folosesti toate parghiile pe care le ofera internetul. De multe ori chiar internetul este o sursa de oportunitati de afaceri la domiciliu, dar cum sa le descoperi daca nu iti place sa inveti lucruri noi?

Planificarea. Planificarea trebuie sa includa telurile pe care vrei sa le atingi muncind acasa. O afacere inceputa la domiciliu se poate transforma si evolua intr-o afacere pe scara mare, trebuie sa te gandesti la posibilitatile de extindere, sa alegi de la inceput un traseu pe care sa il urmezi.

Vrei sa lucrezi de acasa pentru a castiga un venit din care sa iti intretii familia sau visezi sa iti transformi activitatea intr-o afacere de proportii? Pentru oricare din variante ai nevoie de un plan. Despre planificarea afacerii am mai vorbit si in alte articole asa ca nu vom intra acum in detalii.

Acestea sunt principalele puncte dupa care ar trebui sa te orientezi daca doresti sa lucrezi de acasa in mod eficient.

Pentru idei de afaceri la domiciliu, legislatie, studii de caz si alte informatii la obiect, puteti consulta pagina munca la domiciliu a site-ului nostru.

Mult succes!

Distribuie articolul sa il vada si prietenii tai!

Pentru o doza in plus de seriozitate, intra pe www.ecomunicate.ro sa vezi comunicate de presa si stiri reale la zi despre afacerile din Romania de astazi.

Comments
  1. tatiana Răspunde
  2. MIHAELA Răspunde
  3. blaj dorin Răspunde
  4. vasile Răspunde
  5. Victor Răspunde
  6. carolina Răspunde
  7. Fogarassy Bela Răspunde
  8. nagy Răspunde
  9. ovidiu Răspunde
  10. doina Răspunde
  11. marius Răspunde
  12. stefan Răspunde
  13. nechita Răspunde

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.