Debtocratie vs democratie
Democratie stim cu totii ce inseamna: puterea poporului, debtocratie este un terman aparut recent (intamplator sau nu, tot acolo unde a aparut si democratia, in Grecia) si s-ar traduce prin „puterea datoriilor” sau si mai plastic, „puterea banului”. Este o teorie dedusa din experientele zilelor noastre, criza economica si datoriile publice uriase ale statelor, aceasta teorie spune ca vointa poporului (principiul fundamental al democratiei) este subminata de puterea banilor. Este un concept interesant si totodata un semnal de alarma care merita putina atentie. Cum s-a ajuns aici?
Pe scurt povestea este urmatoarea: multa vreme (aproximativ ultimele doua decenii) statele au intretinut o crestere economica artificiala, au crescut salariile, pensiile, ajutoarele sociale, au „aruncat” cu banii in popor, pentru a crea o falsa impresie de prosperitate, pentru a-si „mitui” electoratul. Numai ca economia nu producea venituri suficiente pentru a sustine aceste cresteri iar banii au fost obitinuti din imprumuturi sperand ca economia sa ajunga din urma cresterile salariale, pe principiul „cine stie ce va fi peste 10 ani cand trebuie sa rambursam imprumuturile sau cine va mai fi atunci la guvernare”. De imprumutat s-au imprumutat toti, insa in timp ce unele state au pastrat o limita a datoriilor acumulate, altele s-au imprumutat atat de mult incat datoriile au depasit PIB-ul national (cazul Greciei).
Cand a devenit clar ca datoriile sunt prea mari, cand a venit nota de plata, au aparut problemele. Populatia nu intelege si nu o intereseaza mecanismele economice, nu se poate resemna cu gandul ca a primit mai multi bani decat ar fi meritat si ca acum trebuie sa primeasca mai putin, in plus nu considera ca este vina ei ci a guvernelor, de aici proteste si miscari de strada cand vine vorba de taieri de salarii si de scaderea cheltuielilor.
S-ar zice ca este vorba de o proasta administrare a banilor si solutia este revenirea la principiile capitaliste ale unei economii sanatoase unde veniturile sunt direct proportionale cu performanta insa lucrurile nu sunt chiar atat de simple.
Datorita globalizarii si a sistemului european, toate economiile din UE sunt interconectate intre ele. Daca Grecia, de exemplu, ar intra in faliment, creditorii din Germania sau Franta si-ar pierde niste active importante (datoriile grecilor sunt surse de venit pentru creditorii lor) si unii chiar ar intra in faliment la randul lor, este ca un castel din carti de joc, pica o piesa, pica toata sandramaua. De aceea si imprumuturile pe care UE si in special Germania continua sa le acorde Greciei pentru a sustine artificial economia elena. De fapt se ajuta pe ei insisi.
Insa creditorii cer concesii tot mai mari pentru a continua sa pompeze bani in statele cu probleme, concesiile inseamna de fapt accesul la putere in tarile respective, adica impun o serie de masuri pe care guvernele „amanetate” se angajaza sa le ia in tarile lor. Adica indiferent de rezultatele votului din Grecia (sau Romania), guvernul care se formeaza este legat de creditorii externi printr-o serie de obligatii (de la masuri economice intr-o anumita directie pana la concesiuni de porturi, aeroporturi sau insule). Cancelarul german Angela Merkel chiar s-a exprimat transant ca statele cu datorii trebuie sa renunte la o serie de prerogative ale suveranitatii nationale.
Si aici deja devine clar pentru toata lumea ca lucrurile iau o turnura urata pentru tot ce inseamna principii democratie si independneta de stat. Debtocratia parca nu mai este doar un termen ciudat ci o realitate.
Daca ne gandim ca o serie de guverne au contribuit prin politica de instrainare a activelor nationale (uzine, banci, resurse naturale, diverse alte surse de venit) si prin politica fiscala, la intrarea in acest cerc vicios al datoriei publice, daca ne uitam la contractele paguboase dintre stat si diversi „investitori”, la incurajarea unui consum peste posibilitati (si deci indatorare) si multe alte episoade ale fenomenului politic intern si international, parca inglodarea unor tari in datorii se datoreaza numai pe jumatate incompetentei iar cealalta jumatate se datoreaza intentiei si intereselor unor factori externi, dornici sa aiba acces si control asupra unor state, pana atunci idependente. Daca in trecut razboaiele, independenta si subjugarea unei tari se decideau pe campul de lupta, astazi par sa se decida prin jocul banilor.
Solutii exista insa doar teoretic, practic sunt prea putini oameni care sa inteleaga miza, prea putini care sa mai urmareasca interesul public, in aceste conditii soarta statului national pare pecetluita, ca si cea a democratiei. Istoria pare sa se repete, imperiul roman a avut un inceput si un sfarsit, feudalismul la fel iar astazi se pare ca traim actul final al democratiei si al actualului sistem politic. Greu de spus ce ne rezerva viitorul, cert este ca traim o epoca de cotitura a istoriei universale.
Pentru o doza in plus de seriozitate, intra pe www.ecomunicate.ro sa vezi comunicate de presa si stiri reale la zi despre afacerile din Romania de astazi.
