Istoria limbii române, o piedică insurmontabilă pentru teoriile dacomane!

Noi suntem urmasii dacilor iar limba romana este urmasa limbii vorbite de daci. Corect?

Fals!

Propozitia de mai sus este un cliseu rostogolit de adeptii teoriilor dacomane, cliseu care insa nu sta in picioare daca e sa il luam la bani marunti.

Din pacate pentru adeptii acestor teorii (de fapt niste elucubratii absurde), limba noastra provine din limba latina si nu din limba dacilor, iar acest adevar este foarte usor de dovedit in doar cateva randuri.

Pentru asta e de ajuns sa urmarim evolutia istorica a limbii noastre.

Daca citim vechile texte in limba romana (incepand daca vreti din sec. XVI cu celebra Scrisoare a lui Neacsu), o sa vedem ca era inca si mai aproape de latina decat este limba de azi!

Da, era scrisa cu alfabet slav si avea multi termeni de origine slava, dar dincolo de acest aspect, era mai aproape de latina decat romana de azi. Deci nu sta in picioare nici teoria cu latinizarea limbii pe cale culta prin adaugarea neologismelor de origine franceza sau latina.

Astfel, poate multi dintre voi va mai aduceti aminte ca bunicii spuneau câne si nu câine, pâne si nu pâine, pre si nu pe, primblare si nu plimbare.

Aceste forme invechite sunt mai aproape de cuvintele latine de la care s-au format, decat sunt urmasele lor de astazi.

Deci cane latin a dat mai intai câne si abia apoi câine, pane a dat mai intai pâne si abia apoi pâine, per a devenit pre si abia mai tarziu pre, in fine, perambulare a devenit intai primblare si abia dupa aceea plimbare.

Deci nu limba noastra este stramoasa latinei, ci latina este stramoasa limbii noastre!

Asta daca nu cumva consideram latina ca limbă română, asa cum o considerau coriferii Scolii Ardelene cand spuneau ca limba română este limba cea veche a romanilor, afirmatii interpretate abuziv de dacomani pentru a le aduce ca argument al originii dacice a romanilor, cand de fapt autorul a intentionat sa spuna exact contrariul (pentru Scoala Ardeleana dacii nu au avut nicio contributie la formarea limbii si a poporului român).

Exemplele de mai sus sunt parte a unui fenomen general surprins inca din sec. VI in celebrul torna, torna fratre, devenit in romana rustica  întoarnă, întoarnă frate iar in româna literara de azi intoarce-te, întoarce-te frate.

Dincolo de acest aspect, in romana veche avem o serie de termeni latini, azi iesiti din uz: vergura ca sinonim pentru fecioara, june pentru tanar, pacurar pentru cioban (iata cum un termen de origine turca a scos din uz un termen latin), nea pentru zapada (aici un termen slav a scos din uz unul latin), etc.

Astfel, istoria limbii romane surprinde chiar evolutia ei din latina (in acest demers puteti consulta cu incredere dexonline.net)! Cu cat ne intoarcem inapoi pe firul timpului, cu atat descoperim o limba mai apropiata de latina pana ce diferentele dispar cu totul in limba latina a inscriptiilor din Dacia Traiana si provinciile invecinate.

Daca azi avem in limbajul uzual 60% cuvinte mostenite din latina, in Scrisoarea lui Neacsu, eliminand formulele din limba slavo-bulgara, proportia cuvintelor latine urca spre 90%! Era cu aproape 500 de ani inainte de introducerea neologismelor franceze si latine-culte.

Deci contrar teoriilor dacomane, limba romana nu a fost latinizata artificial in ultimele 200 de ani ci dimpotriva, si-a pierdut din latinitate in ultimele veacuri, fiind mult mai apropiata in trecut de originea ei italica!

Distribuie articolul sa il vada si prietenii tai!

Comments
  1. Anonim Răspunde
  2. Anonim Răspunde

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.