Romanizarea dacilor liberi

Dacii liberi mai au vreo legatura cu românii de azi din Moldova si Maramures? Cum s-au romanizat iar daca nu au facut-o, ce s-a intamplat cu ei?

Sunt intrebari in fata carora insa, manualele de istorie nu ne ajuta prea mult, intrebari legitime carora multi le-au cautat un raspuns, ajungand la concluzii si teorii mai mult sau mai putin credibile.

Totusi istoria nu tace intru totul in priviinta acestei chestiuni, doar ca este acea parte a istoriei ignorata deliberat de autorii manualelor scolare.

Dar sa incepem cu inceputul.

Dacia lui Decebal

Sensibil mai mica decat stapanirea lui Burebista (care cucerise si supusese populatii si teritorii intinse din S-E Europei, Dacia lui Decebal se rezuma la un teritoriu ceva mai mic decat cel al Romaniei de azi.

Dobrogea era deja sub stapanirea romanilor din sec. I i. Hs., centrul si sudul Moldovei erau ocupate de neamul scitic al sarmatilor (aliati cu regele dac) si de bastarni iar teritoriul din Crisana si vestul Banatului se afla in posesia iazygilor, rudele sarmatilor, in fine, in Muntenia se gaseau in acea vreme triburile roxolanilor, de asemeni de origine scito-sarmatica.

Despre partile nordice ale tinuturilor dacice, istoria scrisa nu ne spune absolut nimic. Nu stim daca erau in stapanirea lui Decebal sau a unor regisori locali independenti. Avand in vedere ca romanii nu le-au ocupat, putem presupune ca ele nu au facut parte din Dacia lui Decebal si nu au participat la razboaiele dintre 101-106.

Puterea militara a lui Decebal se baza pe alianta de conjunctura intre o parte a triburilor dacice pe care le conducea si triburi sarmatice si germanice (printre aliatii lui Decebal, sursele romane ii amintesc si pe burii germanici) vecine.

Noua ordine

Dupa victoria decisiva a romanilor din 106, Dacia lui Decebal isi inceteaza existenta.

In afara de teritoriul transformat administrativ in provincia Dacia, Traian ocupa regiuni intinse la nord de fluviu (vezi harta alaturata).

Muntenia si jumatatea de sud a Moldovei sunt alipite provinciei Moesia Inferior, castre, drumuri si ruine romane se gasesc peste tot in acest spatiu aflat, din punct de vedere administrativ, in afara Daciei romane. Astfel ideea, lansata de anumite cercuri de amatori intr-ale istoriei, conform careia romanii ar fi ocupat doar 14% din teritoriul Daciei, e pur si simplu aberanta.

Romanii au ocupat in jur de 60-70% din teritoriul locuit de daci!

Dupa infrangerea lui Decebal, o parte din triburile infrante parasesc teritoriul de bastina si se refugiaza peste munti si spre nord, unde se amesteca cu triburi celtice, scitice, germanice, precum si cu alte triburi dacice, care erau deja acolo.

In urma acestor noi realitati si metamorfoze etno-culturale din afara limesului roman, apar asa-zisii „daci liberi”. Denumire ad-hoc, niciodata atestata in izvoarele epocii.

Istoria consemneaza aceste noi entitati politico-militare sub numele de carpi, costoboci si carpodaci.

Ei nu apar in istorie inainte de perioada razboailor cu Traian si par a fi un produs al acestora, dupa felul aratat mai sus.

In tot acest timp arheologia si istoria inregistreaza interferente puternice intre lumea romana si „dacii liberi”, de la conflicte militare deschise, pana la relatii de clientelism si relatii economice si culturale (vezi si fragmentul cu inscriptie latina de pe un vas apartinand dacilor liberi din Muntenia, foto stanga).

O parte insemnata a dacilor liberi ajungand sa fie topita in lumea romana, dupa cum vom vedea mai jos.

Familia regala a costobocilor inmormantata la Roma

O inscriptie descoperita la Roma, pe Vila Flaminia, vorbeste despre o necropola a familiei regale a costobocilor, mai precis despre Zia, sotia regelui costoboc Pieporus, inscriptia fiind pusa de nepotii acesteia Natoporus si Drilgisa.

D. M. Ziai Tiati fil. Dacae uxori Piepori regis Coisstobocensis Natoporus et Drilgisa aviae cariss. b. m. fecer

Avem asadar o familie regala a dacilor liberi care traieste si moare in capitala imperiului, suficient de bogata incat sa-si permita monumente funerare, dupa moda romana.

Aceste realitati arunca o noua lumina asupra relatiilor dintre imperiu si entitatile politico-tribale ale dacilor din afara Daciei. Cel putin o parte dintre aceste entitati devin vasale Romei (clientelare daca tinem sa folosim termenii din epoca), ca niste meteoriti ce orbiteaza in jurul unei planete pana ce sfarsesc inglobati in aceasta.

In acest context se explica prezenta necropolelor unor elite a costobocilor in capitala imperiului. Dar si migratiile unor mase mari de daci „liberi” in interiorul granilor romane, in paralel cu presiunile pe care le exercitau alte triburi asupra teritoriilor dacilor liberi (in special gotii), dupa cum vom vedea mai jos.

Deportari, migratii, permutari

Mase mari de daci liberi sunt asezate in Balcani, venind din estul si nordul Romaniei de azi.

Maximinus, fost cândva locţiitor de prefect la Roma, s-a născut dintr-un neam de jos la Sopianae, oraş din provincia Valeria. Tatăl său era arhivar în cancelaria garnizoanei şi se trăgea din urmaşii carpilor, pe care Diocletian, văzându-i stârniţi din locurile lor vechi, îi strămutase în Pannonia.

Acelaşi Sabinianus a supus şi douăsprezece mii de daci dintre cei din vecinătate, care fuseseră alungaţi din ţara lor de baştină şi erau gata să dea ajutor celorlalţi, făgăduind că le va da pământ în Dacia noastră. (FHDR, I, p. 705)

Nota Bene: C. Vettius Sabinianus a fost legatul (guvernatorul) celor trei Dacii în timpul lui Commodus şi a luptat în anul 180 d.Hr. împotriva dacilor din afara provinciei, împinşi la rândul lor, dinspre nord-est unde locuiau, de migrarea gotică, aşa cum mai înainte cu un deceniu se întâmplase cu invazia costobocilor către Peninsula Balcanică. (Istoria României in texte, coordonator, Bogdan Murgescu)

Sunt doar cateva citate din autori antici, in care vedem asadar cum o parte importanta a dacilor liberi isi gaseste adapost in imperiu si se romanizeaza (pana intr-acolo incat unii din urmasii lor ajung chiar imparati romani, asa cum a fost cazul lui Galerius).

Ii gasim aproape disperati sa-si caute o noua patrie in interiorul imperiului roman, impinsi fiind dinspre est de alte neamuri barbare (gotii).

E de presupus ca nu toti dacii liberi au intrat in componenta populatiei romanice/romanizate din Balcani, o parte s-au oprit in fosta Dacie romana (abandonata de imperiu intre 272-276) amestecandu-se cu populatia pestrita a acesteia, iar altii se vor fi alipit suvoaielor migratoare de goti, huni, avari, slavi si cati au mai trecut prin zona.

Cat de daci mai sunt românii?

Aceasta fiind soarta dacilor liberi, asa cum reiese ea din istoria pura, direct de la sursa, nemistificata, se naste intrebarea, mai pot fi românii considerati urmasii dacilor?

Raspunsul difera in functie de unghiul din care vrei sa privesti lucrurile.

Sub raport biologic, ca toate popoarele din zona, suntem rezultatul unui teribil amestec de gene (vezi harta genetica a Europei alaturata), inclusiv de „gene dacice”.

Deci din acest punct de vedere da, ne putem considera urmasii dacilor liberi, in aceeasi masura in care suntem urmasii scitilor (alaturi de care traiau dacii liberi), ai unor colonisti romani adusi din Dalmatia, Galia ori Anatolia sau ai slavilor si altor populatii care au participat genetic la existenta noastra biologica, de fiinte vii.

Sub aspect cultural insa, nu pastram aproape nimic din mult trambitata cultura a dacilor (liberi sau nu).

Vorbim o limba latina, purtam nume greco-ebraice si slave, antroponimele si toponimele dacice nu au nicio semnificatie in limba noastra (Pieporus, Burebista, Sucidava, Napoca, Drobeta, Decebal etc.), nu ne incineram mortii, nu ne aruncam copiii in sulite, nu suntem nici politeisti, nici poligami.

Suntem la fel de daci pe cat sunt francezii de celti si bulgarii de traci (si turcii de greci sau armeni).

Pana la urma cum s-au romanizat teritoriile dacilor liberi?

Gasim astfel de indicii in primele noastre cronici dar si in evenimentele istorice petrecute in mia de ani dintre sec. IV (cand avem ultima atestare a dacilor liberi) si sec. XIV cand apare pe scena istoriei Moldova.

Scriu alte istorii pentru țara noastră a Moldovei, cum au stătut pustie 600 de ani, trecând împărățiia slăvitului și putérnicului Traian împărat….

Află-să această țară să fie fostu lăcuit și alții într-însa mai nainte de noi, de unde cetățile țării să cunoscu că-i lucru frâncescu….

Ețco au zis: este un loc pustiiu și fără stăpân, de-l domnescu fierile și pasările și să tinde locul în gios, păn’ în Dunăre, iar în sus păn’ în Nistru, de să hotăraște cu Țara Leșască, și este loc foarte bun de hrană…..

Colonizarea Moldovei cu români si ruşi:

de au dus ruși mulți și i-au descălecat pre apa Sucévei în sus și pre Sirétiu despre Botoșiani. Și așa de sârgu s-au lățit rumănii în gios și rușii în sus….

este făcută țara den doao limbi, de rumâni și de ruși, de care lucru să cunoaște că și păn’ astăzi este țara giumătate de ruși și giumătate de rumâni…

(Citate desprinse din Letopiseţul ţării Moldovei)

De pe la gurile de varsare ale Prutului in sus, nu aveam nicin toponim care sa ateste vreo continuitate lingvistica.

Gasim in schimb o serie de toponime care atesta colonizari din diferite epoci. Toponime maghiare: Chisinau, Bacau, Trotus, Baia etc. germane: Bucovina, dupa unii inclusiv Moldova ar veni de la germanicul „mold” (noroi) si toponime care amintesc de politica de colonizare a „partilor tataresti” dusa de domnitorii Moldovei in Evul Mediu: Slobozia, Scutelnici etc.

Nu mai vorbim de traditia descalecatului maramuresan.

Toate acestea, puse cap la cap, ca niste piese de puzzle, ne dau imaginea modului in care nordul si estul Romaniei de azi au fost incluse treptat, de-a lungul evului mediu, in arealul de raspandire al românilor, prin migratii, colonizari si roiri de populatie.

Dacii, strămoşii recenţi ai românilor

Putini stiu, insa românii nu i-au considerat dintotdeauna pe daci stramosii lor.

Pentru autorul Letopisetului Cantacuzinesc, pentru cronicarii moldoveni si in general pentru intelectualitatea româneasca de dinainte de sec. XIX, istoria noastra incepea cu „descalecatul lui Traian”.

Pana si traditia populara vorbeste de „Bădiţa Traian” si de „valul troianului”.

Despre daci aproape niciun cuvant.

Apogeul este atins in sec. XVIII-XIX cand Şcoala Ardeleană conchide apoteotic ca suntem, nici mai mult nici mai putin decat, romani din Roma si Italia, iar istoria noastra ar trebui sa inceapa cu Romulus si Remus.

Abia in acelasi sec. XIX, născânda istoriografie românească ii descoperă pe daci, prin intermediul unor eruditi ca B.P. Hasdeu (vezi „Pierit-au dacii?”) care ii si romanţeaza puternic, instalandu-i treptat dar sigur, in constiinta colectiva românească.

Nationalismul de sfarsit de sec. XIX si inceput de secol XX face un pas inainte si le acorda dacilor un rol mai important in etnogeneza decat romanilor, tendinta este exacerbata in epoca de aur, national-comunista.

Tendinta fiina abandonata dupa 1989, ii nemultumeste profund pe nostalgicii perioadei, care s-au refugiat fara discernamant in bratele unei utopii, numita de istoricii moderni „dacomanie”.

Adeptii (aproape invariabil fara studii istorice de specialitate) acestei teorii sustin, nici mai mult nici mai putin, decat ca suntem urmasii puri ai dacilor iar limba română este urmasa limbii dace, ei situandu-se astfel la extrema cealalta fata de cea a Scolii Ardelene.

Dacii, „liberi” sau nu, devenind astfel mai mult o miza politica, decat o realitate istorica, in discutiile din societatea romaneasca de azi.

Distribuie articolul sa il vada si prietenii tai!

Pentru o doza in plus de seriozitate, intra pe www.ecomunicate.ro sa vezi comunicate de presa si stiri reale la zi despre afacerile din Romania de astazi.