În sediul istoric al Băncii Naționale a României, nimic nu a fost lăsat la întâmplare. De la o sală proiectată astfel încât conversațiile să rămână confidențiale până la seifuri pline cu aur și bancnote reciclate în obiecte de zi cu zi, clădirea ascunde detalii puțin cunoscute publicului. Această instituție, care a fost în centrul vieții economice a țării, de-a lungul secolurilor, are o istorie bogată, dar și o infrastructură extrem de sofisticată, gândită pentru a asigura securitatea și discreția clienților.
Detalii arhitecturale și securitate integrată în proiectare
Celebra Sală a Ghișeelor din sediul istoric al Băncii Naționale a României are niște dimensiuni impresionante. Este interesant decorată (după moda vremii) și te face să te întorci în timp. Mai puțin evident este însă un detaliu care a fost gândit încă din faza de proiectare: acustica.
Spre deosebire de sălile de spectacole, unde sunetul trebuie să ajungă impecabil în toate colțurile încăperii, aici scopul a fost exact opusul. Arhitecții Paul Louis Albert Galeron (cel mai bine cunoscut pentru proiectarea Ateneului Român ) și Marie Joseph Casien Bernard au urmărit ca persoana aflată la ghișeu și funcționarul băncii să se poată înțelege fără dificultate, dar discuțiile lor să nu fie auzite de cei din jur.
Într-o perioadă în care tranzacțiile financiare se făceau față în față, iar discreția era esențială, această soluție reprezenta un adevărat sistem de securitate integrat în arhitectura clădirii. Un alt detaliu mai puțin cunoscut este legat de ferestrele Sălii Ghișeelor. Toate sunt orientate către curțile interioare ale clădirii. Motivul era simplu: persoanele din exterior nu trebuiau să poată observa cine retrage bani, cine depune valori sau cine desfășoară operațiuni importante în interiorul băncii. Astfel, protecția clienților începea încă din momentul în care aceștia pășeau în sediul instituției.
Am intrat într-unul dintre seifurile băncii și am văzut lingouri provenite din România, Statele Unite și fosta Uniune Sovietică. Fiecare poartă ștanțe și marcaje specifice perioadei și locului de proveniență. Și tot în seif, am putut vedea „un munte” de monede. În total, în fața ochilor, am avut nici mai mult, nici mai puțin de 52 de kilograme de aur. Valoarea grămezii de aur depășea 6 milioane de euro.
Impresionant, nu? Și, chiar dacă pare tentant, trebuie să știți că vizita în safe s-a făcut abia după ce jandarm vigilent a venit să deschidă cu un rând de chei ținut și acela într-un alt safe. Seiful pe care l-am vizita e căptușit acum cu o hartă a lumii pe care erau marcate marile regiuni aurifere ale lumii. România este prezentă pe această reprezentare datorită tradiției sale miniere și rezervelor aurifere care au marcat istoria economică a țării.
Cel mai impresionant moment a fost însă contactul direct cu aurul brut. Bucata de aur pe care am încercat să o mișc cântărea 13 kg și valora nici mai mult, nici mai puțin de 1,5 milioane de euro. O parte dintre seifurile istorice ale BNR au fost transformate în miniexpoziții dedicate istoriei monetare a României. Aici pot fi văzute monede rare, povești despre începuturile leului românesc și exponate legate de personalități precum Eugen Carada.
Acesta este considerat unul dintre artizanii sistemului bancar modern românesc. Vizitatorii descoperă inclusiv episoade mai puțin cunoscute, precum controversele generate de anumite emisiuni monetare din perioada regelui Carol I.
România se numără printre statele care folosesc bancnote din polimeri. Acestea costă mai mult la producție decât bancnotele tradiționale din hârtie, însă rezistă semnificativ mai bine la uzură. Plus că sunt mai greu de falsificat și au o durată de viață mai mare. Un alt avataj este acela că procesul de retragere din circulație este mult mai simplu și mai prietenos cu mediul.
În trecut, bancnotele din hârtie erau incinerate după retragerea din circulație. Procedura era neplăcută deoarece banii ajungeau să fie impregnați cu grăsimi de pe mâini, praf și alte impurități acumulate în ani de utilizare. Arderea lor degaja un miros puternic și greu de suportat. Astăzi, bancnotele din polimer sunt mărunțite și reciclate. Materialul rezultat poate fi utilizat pentru producerea diferitelor obiecte din plastic, inclusiv umerașe. Așadar, unul dintre obiectele folosite zilnic într-o locuință poate avea o origine neașteptată: o fostă bancnotă care a circulat ani la rând prin România.
Autor sub protectie
