Iohannis nu mai vrea alte demisii in scandalul “azilele groazei”
Aflat la Bruxelles, la summitul UE-America Latina, presedintele Klaus Iohannis a declarat ca, dupa parerea sa, cele doua demisii din scandalul “azilele grozei” sunt suficiente. Seful statului nu pare a fi de acord cu ideea ca si Raluca Turcan sa demisioneze.
Acest scandal legat de conditiile inumane in care erau tinuti varstnicii in azilele groazei, dar si persoanele cu nevoi speciale aflate in centre de ingrijire, care a umplut de rusine Romania; presa internationala a relatat pe larg si a facut paralele cu Romania anilor 90, cand circulau imagini terifiante din orfelinate. Totusi, presedintele Iohannis pare multumit doar cu demisiile ministrului Muncii si cea a ministrului Familiei, Budai si Firea. Cand a fost intrebat daca este cazul sa asistam si la alte demisii, Iohannis a declarat ca nu mai e cazul. “Acum cred ca demisiile politice au fost suficiente. Pentru moment este important sa se gaseasca toate persoanele care efectiv s-au facut vinovate de grozaviile care au fost descoperite” – a spus Iohannis.
Purtatorul de cuvant al PSD a dat de inteles ca mai sunt si alti ministri care ar putea face un pas in spate. Ar fi vorba inclusiv de Raluca Turcan, care in guvernul Citu era ministrul Muncii si a semnat diverse documente prin care azilele groazei au putut sa functioneze. Iohannis nu pare insa sa-si doreasca plecarea Ralucai Turcan din guvern.
Noii ministri, care ii vor inlocui pe Budai si Firea, mai exact Simona Bucura-Oprescu si Natalia Intotero, ar urma sa depuna juramantul miercuri.
Dupa izbucnirea scandalului, la toate centrele de batrani si de persoane cu nevoi speciale au fost demarate controale severe. Au iesit la iveala nereguli grave la extrem de multe dintre aceste camine. Grupul pentru Dialog Social propune aducerea unor experti straini pentru a rezolva problema sistemului de ingrijiri, tinand cont ca fenomenul coruptiei e endemic, iar lupta cu aceasta caracatita poate fi dusa numai de persoane cu adevarat independente.
MM
Pentru o doza in plus de seriozitate, intra pe www.ecomunicate.ro sa vezi comunicate de presa si stiri reale la zi despre afacerile din Romania de astazi.