Ponturi pentru imbunatatirea finantelor personale

Cat castigi nu conteaza atat de mult ca abilitatea de a-ti administra bugetul personal si de a controla propriile cheltuieli, in incercarea ta de a parcurge drumul spre libertate financiara. Foarte multi oameni din clasa de mijloc au probleme financiare nu din cauza veniturilor prea mici ci din cauza cheltuielilor peste puterile lor, a faptului ca nu isi pot controla finantele si a obiceiurilor proaste de cheltuire. Daca nu reusesti sa iti stapanesti banii acestia ajung sa te stapaneasca pe tine, sa iti controleze viata si sa iti dicteze deciziile iar in final sa te tina cat mai departe de libertatea financiara.

Primul pas ce trebuie facut, daca iti doresti sa atingi libertatea financiara, este sa preiei controlul asupra propriilor finante. Iata mai jos cateva ponturi care te pot ajuta in acest sens.

Calcularea veniturilor si cheltuielilor. Majoritatea nu tin evidenta fluxului de numerar ce le trece prin maini, nu stiu cat cheltuie si nici cat castiga cu adevarat. Daca vrei sa preiei controlul asupra propriilor finante trebuie mai intai sa stii de cati bani e vorba, care iti este bugetul si urmareste daca nu cumva ai cheltuieli mai mari decat veniturile, situatie foarte grava ce duce la acumularea de datorii. Odata ce ai stabilit sumele care iti intra si ies din buzunare poti trece la pasul urmator.

Planificarea bugetului. Multi finantisti recomanda impartirea venitului in 3: bani pentru traiul zilnic (aici intra cheltuielile cu hrana, imbracamintea, impozitele, intretinerea, ratele la banca daca e cazul, etc.), economii pentru zile negre (asigura-ti in banca un cont pentru situatii de urgenta, o suma care sa atinga aproximativ venitul pe 5-6 luni de zile, acesti bani pot fi folositi in situatii de urgenta cum ar fi pierderea locului de munca, evenimente nefericite, etc.) si ultima parte din buget dedicati-o investitiilor (acesti bani vor fi folositi pentru crearea de noi surse de venit, puteti incepe cu achizitionarea de carti despre investitii sau puteti incepe cu depunerea banilor in banca pana ce strangeti o suma suficienta pentru a o putea investi).

Daca sunteti in delicata situatie in care tot venitul se duce pe cheltuieli pentru traiul zilnic sau plata datoriilor, astfel incat nu aveti ce sa economisiti pentru zile negre, nici vorba de a crea si un buget pentru investitii, atunci ar trebui sa va ganditi sa va schimbati stilul de viata.  In primul rand scapati de datorii, incercati sa cheltuiti mai putin decat castigati sau invers, sa va cresteti veniturile.

Ideea este sa va asigurati surse de venit investind banii pe care ii castigati acum, astfel incat la un moment dat sa aveti un flux monetar constant, in care veniturile depasesc cheltuielile si vin din mai multe surse, fara sa fie nevoie ca dumneavoastra sa va truditi toata viata. Pentru a atinge nivelul de libertate financiara este nevoie de multa vointa si disciplina, de o activitate constanta de consolidare a bugetului pentru investitii si apoi de consolidare a portofoliului astfel incat, in timp, investitiile sa va sustina cheltuielile si sa va asigure un venit constant si consistent.

Distribuie articolul sa il vada si prietenii tai!

Pentru o doza in plus de seriozitate, intra pe www.ecomunicate.ro sa vezi comunicate de presa si stiri reale la zi despre afacerile din Romania de astazi.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.