De când a intrat pe poarta Arestului Central, Călin Georgescu nu a mâncat nimic din ce i-a pus statul în farfurie. Nimic. A refuzat categoric fiecare masă venită de la arest. Singura mâncare pe care a acceptat-o a fost cea adusă de oamenii lui, de propria securitate. Chiar și Observator, un post care nu poate fi bănuit de simpatie pentru el, a recunoscut că Georgescu a refuzat toate mesele din arest și că singura masă pe care a primit-o i-a fost adusă de bodyguardul său.
De ce? Pentru că nu are încredere. Omul se teme să mănânce ce i se dă acolo. Iar frica asta nu vine din senin. Vine de la un om care a câștigat primul tur al alegerilor, a văzut alegerile anulate, a fost scos din cursă, iar acum a fost trimis după gratii de Curtea de Apel, după ce prima instanță refuzase să-l aresteze. Când același sistem care ți-a luat totul îți întinde o farfurie, întrebarea dacă să mănânci din ea nu mai pare absurdă.
Televiziunile au tratat povestea ca pe o curiozitate. Observator a găsit chiar loc de ironie, amintind că Georgescu și-a construit campania pe „hrană, apă și energie”. Ironia se întoarce însă împotriva lor. Omul care a vorbit ani de zile despre dreptul românilor de a mânca hrană curată, din pământul lor, refuză acum hrana unui stat în care nu mai are încredere. Pentru cei care l-au votat, gestul nu e un capriciu. E consecvență.
Iar Georgescu nu poate spune nimic din toate astea cu gura lui. Legea 254 din 2013 prevede la articolul 110 că, în faza de urmărire penală, dreptul arestatului de a primi vizite și de a comunica cu presa poate fi exercitat numai cu acordul procurorului. Așa că despre farfuria lui vorbesc toți, mai puțin el. Familia îl poate vedea abia marți, ziua de vizită. Până atunci, împarte celula cu alți trei bărbați, iar lumea află ce mănâncă din relatările presei.
Legea spune clar și ce trebuie să facă statul când un arestat refuză hrana. Articolul 116 trimite la procedura din articolul 54: omul trebuie urmărit atent și monitorizat medical, iar dacă sănătatea lui ajunge grav afectată din cauza refuzului de a se alimenta, administrația are obligația să-l transfere temporar la spital și să anunțe familia. Cu alte cuvinte, orice se întâmplă cu Georgescu de acum înainte se întâmplă pe răspunderea directă a celor care îl țin închis.
La poarta arestului, oamenii au înțeles mesajul. Aceiași necunoscuți care vin cu mâncare, apă și mere pentru protestatari știu că, de partea cealaltă a zidului, omul pentru care stau acolo nu se atinge de nimic din ce îi dă statul. Și tocmai de aceea rămân. Pentru că dacă el poate rezista dincolo de ziduri, ei pot rezista dincoace.
