Dragnea: Da, e adevărat că PSD-ul a scăzut la 25%, dar cine a spus că vor mai fi alegeri?
Liviu Dragnea transmite pesediștilor un mesaj de încurajare după ce ultimele sondaje de opinie cotează PSD-ul pe locul 2, cu doar 25% din opțiunile electoratului:
„Vă asigur că oricât de jos ar cădea PSD-ul în sondaje, tot va câștiga alegerile! Ba mai mult decât atât, nici nu vor mai fi alegeri. Vom rămâne la guvernare pentru încă un centenar, pentru că putem!
Un coleg de partid, istoric amator cu doctorat la faimoasa universitate din Târgu-Cărbunești, mi-a spus că în tradiția poporului român, partidul care se află la guvernare în an centenar, poate rămâne la putere în următoarea sută de ani, fără a mai fi nevoie de alegeri.
A găsit el asta într-un hrisov de la Lenin!
Mie mi-a plăcut mult ideea asta de continuitate și am decis să o aplicăm și în zilele noastre, mai ales că programul partidului nostru e unul pe termen lung!
De ce să mai organizăm alegeri dacă lucrurile merg bine și românii sunt mulțumiți? De ce să mai cheltuim milioane de euro cu organizarea procesului electoral când poți cheltui acești bani cu spitale, autostrăzi, vile, terenuri, comisioane și multe alte investiții profitabile?
Așa că e absolut neinteresant ultimul sondaj de opinie! Da, am scăzut ca partid la 25%, dar cine a spus că în România vor mai fi alegeri?
Românii m-au pus și doar românii mă pot da jos de la putere!”
A declarat Liviu Dragnea, vizibil tulburat.
Pentru o doza in plus de seriozitate, intra pe www.ecomunicate.ro sa vezi comunicate de presa si stiri reale la zi despre afacerile din Romania de astazi.