Industria asigurărilor, cea mai sancționată

Industria asigurărilor se confruntă cu multe probleme, fiind cea mai sancţionată de către Consiliul Concurenţei, care a transmis o serie de propuneri pentru a corecta deficienţele legislative existente, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

„Sunt mai multe probleme în industria asigurărilor, iar, ca dovadă, aceasta este şi cea mai sancţionată de către Consiliul Concurenţei. Companiile de pe piaţa RCA au fost amendate de două ori, ultima dată anul trecut cu peste 20 milioane de euro, iar anterior am sancţionat nouă societăţi de asigurare şi UNSAR cu 53 milioane euro. Amenzile noastre trebuie însoţite, însă, de măsuri care să ajute piaţa să funcţioneze. În acest sens, am transmis o serie de propuneri pentru a corecta deficienţele legislative existente, dar suntem deschişi oricăror soluţii”, a explicat Bogdan Chiriţoiu.

Potrivit acestuia, problemele de la City Insurance şi, recent, de la Euroins sunt legate, însă, de insuficienta capitalizare a companiilor faţă de riscurile asumate, aspect care nu intră în competenţa sau expertiza autorităţii de concurenţă.

„Continuăm să discutăm şi să colaborăm cu Autoritatea de Supraveghere Financiară şi cu Ministerul Finanţelor Publice şi să ne punem la dispoziţia legislativului astfel încât, în limitele atribuţiilor legale şi a expertizei fiecărei instituţii, să găsim cele mai bune soluţii atât pentru piaţă, cât şi pentru clienţii de pe piaţa asigurărilor obligatorii”, a punctat Chiriţoiu.

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a decis vineri să retragă autorizaţia de funcţionare a societăţii Euroins România, constatând indiciile stării de insolvenţă a companiei.

„Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment şi numirea Fondului de Garantare a Asiguraţilor (FGA) ca administrator interimar al societăţii, cu sarcina de a asigura administrarea şi conducerea activităţii asigurătorului şi adoptarea măsurilor necesare pentru conservarea patrimoniului. Atribuţiile conducerii societăţii se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar”, a precizat sursa citată.

Ulterior, conducerea Eurohold a susţinut că decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară privind Euroins reprezintă „o preluare ostilă a activelor filialei din România” şi a anunţat că va demara procesul de contestare a deciziei privind procedura de faliment.

Distribuie articolul sa il vada si prietenii tai!

Pentru o doza in plus de seriozitate, intra pe www.ecomunicate.ro sa vezi comunicate de presa si stiri reale la zi despre afacerile din Romania de astazi.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.