CNAIR a emis primele certificate negative intermediare

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a emis primele certificate negative intermediare în baza noii legislaţii a achiziţiilor publice, acesta fiind un semnal de alarmă de care trebuie să ţină cont toţi antreprenorii care nu respectă termenii contractuali, a avertizat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit ministrului, pentru contractele de proiectare aflate în derulare au primit certificate negative următoarele companii: Grafic Tends, SVL Proec, Search Corporation, TPF Inginerie, Egis România, Egis International, Consitrans, Ingenieria Especializada Obra Civil e Industrial, Asocierea Best Consulting & Design, Aecom Ingineria, Primacons Group, Explan, Protelco, Like Consulting, Mega Muhendislik Musavirlik (Mega Engineering Consulting Inc), NV Construct.

Pentru contractele de execuţie lucrări au primit certificate negative: Asocierea Antrepriza de Construcţii Drumuri şi Autostrăzi (fosta SC Aqua Parc) – Mavgo Holding – Vahoslav SK – Trameco; Asocierea Alexcor Trading – Mpresa di Construzioni ING. E. Mantovani – Pegasus Engineering; Todini Construzioni Generali; Asocierea Cosedil – BIT Invest – Chirulli Andrea Impresa Individuale – Total Road; Asocierea Concept Infrastrade Logistics – Tehnic Asist; Asocierea Mavgo Holding – Antrepriza de Construcţii Drumuri şi Autostrăzi – BDU Maxi Construct – Hydrostroy AD; Asocierea Secol România – Secol Societa Edile Construzioni e Lavori; Tirrena Scavi; Asocierea Webuild – IHI Infrastructure Systems Co Ltd; Asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor SA) – Euro Construct Trading 98; Webuild.

„Documentele constatatoare periodice vor fi actualizate şi publicate din 90 în 90 de zile şi vor reflecta stadiul la zi pentru fiecare contract în parte, aşa cum prevăd noile reglementări, aprobate la începutul acestui an. După primirea acestor certificate negative intermediare (Documente Constatatoare periodice), antreprenorii au posibilitatea să recupereze întârzierile şi să evite astfel primirea unui nou document constatator negativ la următoarea evaluare. Acest tip de Documente Constatatoare va permite Comisiilor de evaluare să cunoască în timp real situaţia concretă a antreprenorilor care se prezintă la alte licitaţii şi vor constitui baza analizei cu ocazia verificării motivelor de excludere pentru abateri grave sau repetate în derularea contractelor deja încheiate”, a precizat şeful de la Transporturi.

Distribuie articolul sa il vada si prietenii tai!

Pentru o doza in plus de seriozitate, intra pe www.ecomunicate.ro sa vezi comunicate de presa si stiri reale la zi despre afacerile din Romania de astazi.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.