Nici sarbatorile de iarna nu mai sunt ce au fost!
Desi strabunii nostri obisnuiau ca de Ignat sa-si sacrifice porcii, astazi tot mai multi romani prefera sa ii trimita in Parlament, sa le ofere salarii mari si fotolii confortabile in care sa doarma nestingheriti timp de 4 ani.
Tendintele acestui fenomen regretabil au inceput sa apara inca de acum 26 de ani insa in ultima vreme risca sa capete proportii de-a dreptul masochiste.
Ritualul trimiterii porcului in Parlament reprezinta un obicei relativ nou pe plaiurile noastre dar care a prins foarte repede in special la locuitorii din mediul rural care erau deja obisnuiti cu mizeria si mirosurile grele.
Porcul este pregatit cu cateva saptamani inainte, este imbracat frumos, plimbat la televiziuni si prin diverse locuri publice unde mananca laturi in mod ostentativ, obicei cu evidente semnificatii filosofice care isi au radacina in conceptul oriental de yin si yang!
In unele zone s-a incetatenit obiceiul ca taranii sa aleaga intre mai multi porci doar 3-4 care vor fi trimisi in „casa mare” de la Bucuresti. Cu acest prilej se mimeaza o anumita competitie intre suine insa in realitate se stie clar care porci vor fi trimisi in fruntea tarii si care vor ramane in judet.
Practica mai difera de la un judet la altul dar in esenta cam asa decurge trimiterea porcului in Parlament la romani. Fenomenul a devenit deosebit de avansat si risca sa inlocuiasca o multime de traditii si obiceiuri vechi si duce in final si la depopularea oraselor si a satelor.
A explicat sociologul Sigismund Lautaru dedesubturile acestui obicei straniu.