PPC poate prelua Enel România

Comisia Europeană a aprobat, vineri, preluarea operaţiunilor din România ale grupului italian Enel de către grupul Public Power Corporation S.A. din Grecia, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

„Comisia a ajuns la concluzia că achiziţia nu ridică îngrijorări cu privire la competiţie, având în vedere absenţa suprapunerilor între activităţile celor două companii”, se precizează într-un comunicat de presă al Comisiei Europene.

Grupul italian de utilităţi Enel a anunţat pe 9 martie că îşi va vinde operaţiunile din România către grupul grec Public Power Corp (PPC) pentru 1,26 miliarde de euro, în cadrul unui plan care vizează reducerea datoriilor şi concentrarea pe energiile verzi.

La rândul său, grupul PPC a informat luna trecută că tranzacţia prin care urmează să preia activele Enel din România rămâne în grafic pentru a se finaliza în al treilea trimestru al anului.

Odată cu finalizarea achiziţiei, Grupul PPC îşi va consolida poziţia în regiune şi va deveni cel mai mare jucător de pe piaţa de energie din Europa de Sud-Est. Mai exact, va depăşi capacitatea instalată de 11 GW şi va deservi 8,9 milioane de clienţi, pe mai multe pieţe, cu aproximativ 41 TWh de energie electrică furnizată, 78 TWh distribuiţi şi peste 27 TWh generaţi, în timp ce baza reglementată a activelor (Regulated Asset Base) va ajunge la 4,15 miliarde de euro.

Prezent în cinci ţări din sud-estul Europei şi cu o capitalizare bursieră de peste 3 miliarde de euro, PPC este o companie solidă, aflată în curs accelerat de creştere, care produce, distribuie şi furnizează energie electrică.

Grupul este prezent în Grecia (unde este lider de piaţă), Bulgaria (din 2015), Albania (din 2016), Macedonia de Nord (în urma achiziţiei EDS – Energy Distribution Solutions în 2018) şi România (achiziţia Enel România). PPC a fost fondată în 1950 şi este listată la Bursa de Valori din Atena.

Distribuie articolul sa il vada si prietenii tai!

Pentru o doza in plus de seriozitate, intra pe www.ecomunicate.ro sa vezi comunicate de presa si stiri reale la zi despre afacerile din Romania de astazi.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.