Dobri Dobrev, cersetorul cu inima de aur
Dobri Dobrev este unul dintre acele putine personaje ale zilelor noastre care te duc cu gandul la basmele populare in care sf. Petru cobora pe Pamant pentru a le incerca oamenilor mila si credinta.
De un leat cu veacul, diado Dobri (sau mos-Dobre, cum i-am spune pe romaneste), este un monument viu de smerenie, trimis parca sa ne aduca aminte, in aceasta lume tot mai materialista si mai pusa pe capatuiala, ca adevarata bogatie nu se gaseste nici in banci, nici in masinile sau hainele de lux, ci in acele inimi despre care se spune ca la un momentdat vor mosteni Pamantul.
Cine este Dobri Dobrev?
Dobri Dobrev, s-a nascut acum mai bine de 98 de ani in satul Baylovo din vestul Bulgariei, nu departe de Sofia.
In timpul celui de al doilea razboi mondial si-a pierdut auzul din cauza zgomotului de bombe si obuze de pe front, iar pana in 1988 a trait ca orice taran bulgar.
Incepand cu 1988, ascultand parca de o porunca divina, a inceput sa bata in fiecare zi zeci de km pana in Sofia pentru a cersi. Fie vara, fie iarna, batranul asteapta umil in fata bisericilor din capitala (Alexandru Nevski e preferata lui), cu o cutiuta in mana.
Nu cere, insa celor care pun un banut le saruta mana.
Cu plete si barba albe, cu opinci si haine facute in casa, mos Dobrev pare coborant dintr-o alta lume, una mai simpla si mai buna. Umil si respectos cu toata lumea, poate fi vazut adesea cersind in fata catedralei Alexandru Nevski, un simbol al capitalei bulgare.
Insa celebritatea nu si-o datoreaza nici varstei, nici infatisarii lui, ci generozitatii de care da dovada: toti banii pe care ii castiga din cersit ii doneaza bisericilor, orfelinatelor sau chiar altor cersetori.
Cu un nume predestinat (dobre/dobri in limba slavona inseamna „bun”), viata lui Dobri Dobrev pare o intruchipare a pildelor biblice despre smerenie si milostenie.
Pensia de 80 de euro si mancarea primita de la oameni, ii sunt suficiente pentru traiul sau simplu, restul banilor capatati din cersit ii da mai departe.
In 2010 si-a donat economiile, echivalentul in leva a 20 000 de euro, pentru restaurarea catedralei Alexandru Nevski, devenind astfel un important ctitor al lacasului de cult.
Gestul sau este cu atat mai incarcat de simbolistica, cu cat Bulgaria este una dintre cele mai descrestinate tari din Balcani, cu foarte putine manastiri inca active.
De asemeni simplitatea si smerenia batranului cersetor par a fi o pilda vie pentru o societate tot mai avida dupa bunuri materiale si prea grabita pentru a-si mai gasi timp si pentru acele lucruri, cu adevarat importante: iubirea, milostenia, simplitatea.
In timp ce majoritatea bulgarilor se plang de traiul greu, desi au la dispozitie mult mai multe decat aveau bunicii lor in vremea tineretelor lui mos Dobrev, cersetorul lui Hristos (cum mai este numit acesta), le arata tuturor ca nu trebuie sa fii bogat pentru a fi generos, nici nu trebuie sa astepti o marire de salariu pentru a-i face cuiva un bine, e suficient sa iti pastrezi decenta si omenia, iar aceste doua calitati sunt pe gratis.
Pentru o doza in plus de seriozitate, intra pe www.ecomunicate.ro sa vezi comunicate de presa si stiri reale la zi despre afacerile din Romania de astazi.