Să schimbe ceva în locuință este preocuparea celor mai mulți dintre noi. Nu ne place deloc să ne împăcăm cu monotonia, cu piese de mobilier care par să fie lipite de pardoseală, cu obiecte de decor care nu sunt mișcate deloc cu anii, cu o culoare de pereți care nu inspiră la nimic… Îți sună cunoscut? Atunci știi deja că este timpul să se facă o schimbare, iar dacă vrei să te bucuri de calitate și aspect deosebit, care să ne scoată din tipare, nu îți mai rămâne decât să intri pe Ocean.ro, ca să vezi cu ce vin în întâmpinarea ta!
Să îți transformi dormitorul, primul pas!
Chiar dacă poate întreaga locuință simte nevoia de un suflu nou, nu trebuie să te apuci de toate, în același timp. Dimpotrivă, ca să faci lucrurile în mod temeinic, să te ocupi de fiecare cameră, pe rând, este chiar indicat. Noi îți sugerăm să începi cu dormitorul matrimonial, și o să înțelegi și de ce facem această recomandare.
După cum probabil știi deja, dormitorul este, poate, una dintre cele mai importante camere din locuință. Aici poți să te relaxezi și să te odihnești când simți voia, așa că alegerea pieselor de mobilier nu trebuie să fie făcută doar ca să fie, sau ca să faci o schimbare și atât. Dacă ești interesat să afli mai multe legat de acest subiect, este suficient să dai dovadă puțină răbdare și să parcurgi rândurile de mai jos.
Încearcă să îmbini utilul cu plăcutul
Dormitorul nu este o cameră foarte mare, iar ca să ne inspire relaxarea dorită, dar și să avem toate la îndemână, trebuie să știi cum să îmbini partea utilă cu cea plăcută. Nu contează cât de mult ne place o piesă de mobilier și vrem să o folosim în dormitorul de cuplu, nu trebuie să fie neglijat aspectul funcționalității. Dacă răspunsul este unul care îndeplinește ambele criterii, atunci putem să afirmăm cu certitudine că obiectivul a fost atins.
Mobilă pentru dormitor modernă, o alegere cu care nu poți să dai greș
Există numeroase stilul de amenajări interioare pentru care poți să optezi și care să se potrivească de minune cu ideile tale despre cum trebuie să arate dormitorul matrimonial. Nu începem acum să le prezentăm pe toate, pentru că riscăm să te plictisim prea mult și nu aceasta este intenția noastră.
Atunci când este ales stilul modern pentru amenajarea dormitorului, atenția trebuie să fie îndreptată asupra pieselor de mobilier care îl compun. După o perioadă lungă în nu existau prea multe variante să îți faci o alegere plină de stil și pe placul tău, interesul s-a mutat către piesele de mobilier unice, gata să te scoată din anonimat. Această variantă este mult mai practică, deoarece ține cont de necesități, preferințe și, nu în ultimul rând, de buget.
Materiale naturale, sau unele care să amintească de natură
Furnirul, lemnul natural, MDF-ul sau PAL-ul sunt principalele materiale folosite atunci când vine vorba despre mobila pentru dormitor. Primele două variante sunt, într-adevăr, mult mai rezistente, însă presupun costuri mai ridicate. În schimb, MDF-ul și PAL-ul sunt opțiuni mai accesibile pentru majoritatea cumpărătorilor și dau un aspect foarte apropiat de cel natural al lemnului.
Criterii de care să ții cont în alegerea patului matrimonial
Să poți alegi așa cum se cuvine a unui pat dormitor nu este o sarcină tocmai ușoară și trebuie să fie realizată ținând cont de forma și dimensiunea camerei. De cele mai multe ori, spațiul disponibil nu este foarte generos, așa că încărcarea inutilă a dormitorului trebuie să fie evitată. De asemenea, salteaua joacă un rol esențial, deoarece doar o alegere corectă este cea care asigură un somn odihnitor.
Nu aglomera în mod inutil spațiul
În ceea ce privește mobila pentru dormitor, se consideră că trebuie să lipsească patul matrimonial despre care ți-am vorbit ceva mai sus, noptierele, o masa de toaletă, o comodă, unul sau maxim două scaune, precum și un dulap pentru haine. Totuși, o aglomerație prea mare de piese de mobilier nu este chiar indicată, iar designerii rezumă acest principiu prin expresia „less is more”. Piesele simple, dar de bună calitate, rămân mereu în tendințe și pot să fie integrate cu ușurință în orice stil ales ulterior pentru dormitor.
Cum trebuie să arate dormitorul perfect
Răspunsul la această întrebare depinde de fiecare dintre noi. Avem propriile preferințe și idei de amenajare, așa că toată lumea pare să aibă pregătit un răspuns pregătit. Designerii de interior sunt de părere însă că dormitorul ideal este cel în care patul de cuplu este amplasat pe mijloc, cu noptierele poziționate de o parte și de alta. Dulapul sau dressingul trebuie să fie așezat pe un perete liber, fără ferestre sau uși, iar masa de toaletă cu scaunul aferent, dar și comoda pot să fie amplasate în funcție de preferințe, cu condiția să nu blocheze circulația. Cum ți se pare această idee? Este sau nu una și pe placul tău?
Încearcă să îți pui imaginația la încercare!
Chiar dacă ți se pare că nu te pricepi deloc la amenajări interioare, să știi că nu este chiar așa. După cum spuneam, încearcă să îți pui imaginația la încercare! Mai întâi, trebuie să ”vezi” în mintea ta cum poate să arate dormitorul dacă ideile tale încep să prindă viață. Dacă îți place ce iese, atunci nu mai rămâne decât să intri pe Ocean.ro ca să comanzi piesele de mobilier care sunt pe placul tău!



