Sudul Europei, expus la secetă

Regiunile mediteraneene rămân expuse riscului de secetă anormală până în luna noiembrie, când sunt aşteptate condiţii meteorologice „aproape de normalitate” în cea mai mare parte a UE, după o vară care a afectat recoltele agricole, potrivit Comisiei Europene, informează luni AFP.

În primele zece zile ale lunii august, aproape jumătate din teritoriul UE (47%) continuă să fie expus la un nivelul de secetă „de avertizare”, adică se înregistrează un deficit semnificativ de umiditate a solului, asemănător aproape cu nivelul înregistrat în luna anterioară, conform Serviciului de cercetare ştiinţifică al Comisiei Europene.

Un procent de 17% este la nivelul de „alertă”, vegetaţia şi culturile fiind serios slăbite de lipsa apei, faţă de 11% la începutul lunii iulie.

„După o perioadă lungă, neobişnuit de uscată, sunt aşteptate condiţii aproape normale din august până în octombrie în mare parte din Europa”, conform raportului Comisiei.

„Acest lucru poate să nu fie suficient pentru a recupera complet din deficitul cumulat (de precipitaţii) în mai mult de şase luni, dar va atenua condiţiile critice din multe zone”. Deja, precipitaţiile de la mijlocul lunii august „s-ar putea să fi atenuat condiţiile de secetă”, deşi „în unele zone furtunile au provocat pagube şi pot să fi limitat efecte benefice”.

Cu toate acestea, pentru regiunile din vestul Mediteranei „condiţii mai calde şi mai uscate decât media ar putea să apară până în noiembrie”, iar anumite părţi din Spania şi Portugalia vor continua să experimenteze niveluri de secetă „de avertizare”, susţine sursa citată.

Conform estimărilor din acest raport, condiţiile de circulaţie atmosferică „asociate în general cu valuri de căldură şi secetă în timpul lunilor de vară în Europa au crescut în ultimele trei” luni la un nivel nemaivăzut din 1950 pe o mare parte a continentului. Printre regiunile cele mai afectate de deficitul de precipitaţii sunt evidenţiate centrul şi sudul Portugaliei, toată Spania, sudul Franţei, centrul Italiei, sudul Germaniei, precum şi o zonă întinsă care acoperă Slovacia, Ungaria, România şi Republica Moldova.

Distribuie articolul sa il vada si prietenii tai!

Pentru o doza in plus de seriozitate, intra pe www.ecomunicate.ro sa vezi comunicate de presa si stiri reale la zi despre afacerile din Romania de astazi.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.