În România, o tendință semnificativă se manifestă în rândul debitorilor ipotecari, care se așteaptă să își ramburseze creditele înainte de scadență. Conform celui mai recent studiu RE/MAX Europe privind tendințele locative, 62% dintre românii cu un credit ipotecar anticipează rambursarea anticipată, o cifră de 2,5 ori mai mare decât media europeană de 25%. În același timp, doar 44% dintre respondenții români se declară confortabili cu cheltuielile actuale pentru locuire, ceea ce subliniază o presiune financiară semnificativă asupra acestor persoane.
Studiu RE/MAX: 77% dintre români dețin locuința în care trăiesc
Studiul RE/MAX Europe arată că 77% dintre români dețin locuința în care trăiesc, iar 68% dintre proprietari consideră actuala locuință un cămin definitiv, în care intenționează să rămână pe termen lung. De asemenea, 50% dintre respondenții români sunt optimiști în privința perspectivelor pieței imobiliare, o cifră cu 16 puncte procentuale peste media europeană de 34%. În rândul românilor care nu dețin o locuință, 47% declară că principalul lor obiectiv este achiziționarea unei proprietăți, în timp ce 26% estimează că nu vor deveni niciodată proprietari, iar 17% au luat în considerare emigrarea din cauza costurilor locative.
La nivel european, 72% dintre adulții care nu dețin o locuință declară că au amânat cel puțin o decizie majoră de viață din cauza costurilor locuirii, inclusiv căsătoria, întemeierea unei familii, studiile sau schimbarea carierei. Presiunea financiară afectează și consumul: 41% dintre respondenții europeni au redus cheltuielile pentru vacanțe, iar 39% au diminuat bugetele pentru activități recreative. Studiul indică și efecte asupra relațiilor personale. Aproximativ 23% dintre europeni afirmă că au rămas într-o relație mai mult decât și-ar fi dorit deoarece nu își permiteau locuințe separate. Proporția ajunge la 34% în rândul tinerilor de 18–24 de ani. În același timp, 21% dintre europenii fără proprietate cu vârste între 18 și 34 de ani declară că au amânat decizia de a avea copii din cauza costurilor locative.
Autor sub protectie



