conturi online in valuta rapid

Nordis primește primele 3 autorizații de construire la Mamaia

Nordis primește primele 3 autorizații de construire la Mamaia

Companiile din grupul Nordis anunță că au obținut primele trei autorizații de construire aferente continuării lucrărilor de construire la ansamblul imobiliar din Mamaia. Grupul, vizat într-un dosar de înșelăciune instrumentat de DIICOT, care a și impus sechestru asigurător pe mai multe terenuri și clădiri, precizează că, pentru emiterea certificatelor de urbanism, a documentației necesare, precum și pentru emiterea tuturor autorizațiilor de construire, DIICOT și-a exprimat acordul prin adresa emisă în acest sens în luna aprilie 2026. „Singura șansă reală a creditorilor companiilor Nordis de recuperare a sumelor investite, respectiv de semnare a tuturor contractelor de vânzare este repornirea activităților de construire și finalizarea imobilelor începute și aflate în diferite faze de finalizare”, precizează reprezentanții Nordis.

Primele autorizații de construire: clădiri cu spații comerciale și apartamente

În baza documentațiilor de urbanism depuse la sfârșitul anului 2025, autoritățile publice locale au eliberat primele autorizații de construire, respectiv pentru clădirea nr. 4, având în componență spații comerciale și apartamente, pentru clădirea nr. 5, având în componență locuri de parcare, spații comerciale și apartamente și pentru o clădire cu destinație de spații comerciale și parcare. De asemenea, în luna mai 2026, Nordis a depus la Primăria Municipiului Brașov cererea pentru emiterea certificatului de urbanism în vederea obținerii autorizației de construire, necesară pentru continuarea lucrărilor de construire la ansamblul imobiliar din Brașov.

În același timp, reprezentanții Nordis au subliniat că DIICOT și-a exprimat acordul prin adresa emisă în luna aprilie 2026, pentru emiterea certificatelor de urbanism, a documentației necesare, precum și pentru emiterea tuturor autorizațiilor de construire. „Obținerea autorizațiilor reprezintă primul asemenea rezultat, cu o importanță semnificativă. Etapele următoare pot transforma acest progres în lucrări de construire executate, apartamente finalizate și obligații îndeplinite față de toți promitenții cumpărători și clienți”, a afirmat reprezentanții Nordis.

Vezi si:  A devenit milionar folosindu-se de banii altora

Nordis este dezvoltator imobiliar. Obiectul de activitate al oricărui dezvoltator imobiliar, fie că se numește Nordis sau altfel, este construirea și finalizarea de imobile. Singura șansă reală a creditorilor companiilor Nordis de recuperare a sumelor investite, respectiv de semnare a tuturor contractelor de vânzare este repornirea activităților de construire și finalizarea imobilelor începute și aflate în diferite faze de finalizare.

Având în vedere acuzațiile de înșelăciune cu care se confruntă ca urmare a plângerilor penale formulate de persoane fizice și juridice care nu au primit apartamentele contractate, Nordis precizează că înțelege că încrederea cumpărătorilor se reconstruiește prin rezultate verificabile. „Obținerea autorizațiilor reprezintă primul asemenea rezultat, cu o importanță semnificativă. Etapele următoare pot transforma acest progres în lucrări de construire executate, apartamente finalizate și obligații îndeplinite față de toți promitenții cumpărători și clienți”, a afirmat reprezentanții Nordis.

Administratorul special al firmelor din grupul Nordis, Emanuel Poștoacă, spune că Nordis a obținut primele autorizații de construire la Complexul din Mamaia. „Astfel, în baza documentațiilor de urbanism depuse la sfârșitul anului 2025, autoritățile publice locale au eliberat primele autorizații de construire, respectiv pentru clădirea nr. 4, având în componență spații comerciale și apartamente, pentru clădirea nr. 5, având în componență locuri de parcare, spații comerciale și apartamente și pentru o clădire cu destinație de spații comerciale și parcare. De asemenea, în luna mai 2026, Nordis a depus la Primăria Municipiului Brașov cererea pentru emiterea certificatului de urbanism în vederea obținerii autorizației de construire, necesară pentru continuarea lucrărilor de construire la ansamblul imobiliar din Brașov”, a declarat Poștoacă.

Companiile din grupul Nordis au anunțat obținerea primelor trei autorizații de construire pentru continuarea lucrărilor la ansamblul rezidențial și hotelier din Mamaia, dezvoltatorul precizând că documentațiile de urbanism și procedurile aferente au primit acordul procurorilor DIICOT încă din aprilie 2026, potrivit unui comunicat postat pe site-ul oficial. Documentațiile eliberate de autoritățile locale vizează clădirea nr. 4 (cu spații comerciale și apartamente), clădirea nr. 5 (cu spații comerciale, locuri de parcare și apartamente), precum și o clădire cu destinație de spații comerciale și parcare.

Vezi si:  Chiriile birourilor cresc cu 12% în București, din cauza ofertei limitate

Autor sub protectie

Distribuie articolul sa il vada si prietenii tai!

Pentru o doza in plus de seriozitate, intra pe www.ecomunicate.ro sa vezi comunicate de presa si stiri reale la zi despre afacerile din Romania de astazi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.