Audieri în dosarul Revoluției: manifestanții, cercetați penal pentru tulburarea liniștii publice!

Rasturnare specataculoasa de situatie in dosarul Revolutiei! Procurorii ancheteaza acum primele gruprui de manifestanti care au iesit in strada in decembrie `89.

Principalele capete de acuzare sunt: miting neautorizat, tulburarea linistii publice si acte de huliganism, fapte pentru dosar revolutiecare risca pana la 5 ani de inchisoare si pierderea unor drepturi.

Anchetatorii au ajuns la concluzia ca acestia sunt principalii vinovati din dosar pentru ca de la ei a inceput totul, prin actiunile lor, acestia provocand si declansand represiunea autoritatilor.

Cercetarile se apropie de final si putem trage deja primele concluzii.

In lumina ultimelor probe care au fost administrate la dosar, reiese clar ca principalii suspecti sunt cateva sute de persoane care, prin protestele lor neautorizate, au declansat tragedia din 1989!

Majoritatea acestora sunt din Timisoara, Iasi si Arad.

Daca acestia nu ieseau in strada si nu instigau la schimbarea violenta a ordinii constitutionale de la acea vreme, nici fortele de ordine ale statului nu deschideau focul asupra civililor nevinovati si prin urmare nu mai vorbeam azi de victime.

Sunt vizati de ancheta doar cei care au iesit in strada inainte de 22 decembrie, nu au certificat de revolutionar si nu erau la acea data angajati ai ministerului de interne sau ai celui de aparare.

Cei care au iesit primii au avut un rol determinant si trebui sa isi asume raspunderea pentru ceea ce au facut.

Urmeaza sa deschidem si un nou dosar, sa vedem cine i-a determinat sa iasa in strada, cine si cum i-a platit si alte aspecte de acest gen. Avem indicii ca multi dintre ei au fost manipulati de servicii secrete ale unor puteri ostile Romaniei.

Desi au trecut 28 de ani de a evenimente, pana la urma adevarul va iesi la lumina!

A declarat Andrei Atanasie Stanculescu, anchetator torționar-șef in dosarul Revolutiei.

Distribuie articolul sa il vada si prietenii tai!

Pentru o doza in plus de seriozitate, intra pe www.ecomunicate.ro sa vezi comunicate de presa si stiri reale la zi despre afacerile din Romania de astazi.

Comments
  1. Anonim Răspunde

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.