Grad de ocupare de 75% în stațiunile de la munte
Staţiunile turistice de pe Valea Prahovei au fost ocupate în proporţie de 75% cu ocazia Sărbătorilor Pascale, anumite unităţi turistice fiind la capacitate maximă (90-100%) iar altele la jumătate din capacitate (50-60%), a anunţat Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului (APDT) Prahova.
„Traficul de DN1 a fost foarte aglomerat şi s-a circulat bară la bară atât în Vinerea Mare cât şi în a doua zi de Paşte, luni. S-au format coloane de maşini între localităţile Breaza şi Comarnic pe sensul către Sinaia la urcare, şi la Buşteni, Sinaia şi Comarnic pe sensul de coborâre către Capitală”, se menţionează în comunicat.
Conform sursei citate, vremea a fost mai „îngăduitoare” sâmbătă pentru cei care au ales să petreacă Paştele pe Valea Prahovei.
„Temperaturile s-au mai îmbunat şi i-au făcut pe mulţi să iasă la plimbare. Cele mai vizitate obiective turistice au fost Castelul Peleş din Sinaia şi Palatul Cantacuzino din Buşteni. Turiştii au zăbovit la terase, iar alţii au petrecut în natură pe trasee montane. Castelul Peleş, un colţ de istorie care va rămâne mereu o atracţie pentru călător, prin misterul şi exotismul său, a fost vizitat în weekendul Paştelui de sute de persoane”, se mai precizează în comunicat.
Potrivit asociaţiei, au fost amenajate şi deschise toate pârtiile din golul alpin: Varianta, Vâlcel, Valea Dorului 2, Floare de colţ, Panoramic, Valea Soarelui 1, Valea Soarelui 2, Lăptici 1, Lăptici 2. Stratul de zăpadă a fost afectat, însă, de ploaie, se mai spune în comunicat.
Totodată, Câmpina şi Breaza au fost ocupate în weekendul Paştelui în proporţie de 95%.
APDT Prahova este un parteneriat public-privat, model de bune practici, cu funcţiuni de OMD, organizaţie de management al destinaţiei, înregistrată din 2008 la iniţiativa ANAT. Aceasta reuneşte într-un parteneriat public-privat alături de Consiliul Judeţean, consilii locale, hoteluri, agenţii de turism, Camera de comerţ şi industrie, UPG. APDT Prahova este membru director al APT, membru activ al consiliului de brand al Romaniei, al grupului de lucru voucherele de vacanţă, al grupului de lucru OMD şi, de asemenea, membru fondator şi vicepreşedinte FAPT.
Pentru o doza in plus de seriozitate, intra pe www.ecomunicate.ro sa vezi comunicate de presa si stiri reale la zi despre afacerile din Romania de astazi.