Istoria sahului
Jocurile logice sau jocurile mintii au un statut aparte atunci cand vine vorba de manifestarea laturii ludice a personalitatii umane. Printre acestea, sahul se afla la loc de cinste. Chiar acum cateva zile se afla in dezbatere publica un proiect de introducere a sahului printre materiile de predare in scoli.
Sahul este unul dintre cele mai fascinante jocuri logice, un sport al mintii prin excelenta menit sa dezvolte intelectul si capacitatea de a lua deciziile corecte. In realitate sahul este mai mult decat un „joc”, este o arta si o stiinta, la propriu. Despre el s-au scris carti de specialitate si se vor mai scrie.
Istoria sahului incepe acum peste 1500 de ani in India, in imperiul Gupta cand, plecand de la niste jocuri de strategie foarte vechi (cele mai vechi jocuri indiene de strategie, care se jucau tot cu ajutorul unei table ca suport, dateaza cel putin din timpul civilizatiilor Moenjo-daro si Harappa, adica de acum aproape 5000 de ani!), nobilimea indiana a dezvoltat jocul numit chaturanga (citit „şaturanga”).
Chaturanga avea ca principale categorii de piese infanteria, cavaleria, elefantii si carele de lupta. Ele au evoluat mai tarziu in pioni (infanteria), cai (cavaleria), nebuni (elefantii), turele (care de lupta), regele (raja) si regina (mantri) erau ca si in sahul de azi, piesele cele mai importante.
Chaturanga era jucat in special de nobilime si mai ales de printi pentru a-si dezvolta strategiile de lupta. Avea deci un scop foare util in viata politica a Indiei vechi.
Din India, chaturanga a ajuns in Persia unde cuvantul „raj” pentru rege, a fost inlocuit cu cuvantul persan „şah” care insemna acelasi lucru. Aici jocul este cunoscut sub numele de „şatrani” si este imbunatatit capatand in timp forma de azi.
Exclamatia „sah” a devenit o regula atunci cand era atacat regele advers, o atentionare ca „regele” e in pericol iar exclamatia „sah mat”, insemna in limba persana ca regele e terminat, nu mai are scapare. Aceste expresii din limba persana s-au pastrat pana azi in cadrul acestui joc.
Dupa cucerirea araba a Persiei (sec. VII), arabii au preluat acest joc si l-au dus mai departe, pana in Bizant si Spania de unde s-a raspandit mai apoi in toata Europa, in cele mai multe limbi pastrandu-si denumirea persana de „sah”, in altele insa sau termeni derivati din aceasta.
In evul mediu sahul era foarte apreciat la curtile regilor occidentali dar si la cele 
ale emirilor arabi, arabii fiind si primii care au scris lucrari de specialitate despre sah. Tot arabilor le „datoram” si abstractizarea pieselor, islamul descurajand reprezentarea grafica de animale si oameni. In vechea Indie, Persie si in Occident insa, piesele de sah erau frumos ornate reprezentand miniaturi ale armelor si soldatilor pe care ii reprezentau.
Invatatul medieval Peter Alfonsi numea sahul, in Disciplina Clericalis, ca una dintre disciplinele pe care ar trebui sa le stapaneasca un cavaler desavarsit.
Daca alte jocuri nu erau privite cu ochi buni de catre Biserica, sahul s-a bucurat de apreciere inclusiv in randurile clerului si a fost elogiat pentru dezvoltarea inteligentei pe care o stimula.
Printre cei mai celebri pasionati de sah pot fi amintiti regii Angliei Henric I, Henric II, Cristofor Columb, Giovani Cassanova, Al Capone, Nicolae Ceausescu, Bill Gates, Papa Ioan Paul II, Aristotel Onassis, Isaac Newton si atatia altii.
Dar vechiul joc indian chaturanga nu este doar parintele sah7ului modern ci si al altor jocuri logice din alte parti ale lumii. De exemplu chaturanga a devenit in China jocul xiangqi, in Japonia si Coreea shogi si alte variante in Mongolia si Siberia.
In ziua de azi exista campionate si olimpiade organizate de sah, cine nu a auzit de exemplu de celebrul sahist Garry Kasparov?
Insa indiferent daca sunteti sau nu un maestru al acestui joc, practicarea lui are efecte benefice asupra dezvoltarii inteligentei, mai ales daca este practicat de la varste fragede.
Pentru o doza in plus de seriozitate, intra pe www.ecomunicate.ro sa vezi comunicate de presa si stiri reale la zi despre afacerile din Romania de astazi.
