Fotografia celebrei traficante de zarzavaturi, tanti Nicolița, postată pe site-ul Poliției la urmăriți general

Secția criminală a Ploției Locale din comuna Trutrucea, județul Argeș, a postat pe site, la capitolul urmăriți general, fotografia celebrei traficante de zarzavaturi Nicolina Briceag, cunoscută în județ drept tanti Nicolița.

Infractoarea, care a pus pe jar autoritățile locale, este în vizorul polițiștilor încă din aprilie 2017!

La acea dată tanti Nicolița a fost depistată în piața mare din Piteși în timp ce încerca să comercializeze, absolut ilegal, nu mai puțin 7 kg de ceapă verde, salată și pătrunjel, pe care le cultivase nestingherită în grădina din spatele casei, departe de ochii curioși ai trecătorilor!

Cu aceeași ocazie, asupra traficantei s-au mai descoperit sume de bani în valoare de 79 lei, parte din ei proveniți din pensie, parte proveniți din comercializarea ilegală a legumelor (după cum s-a stabilit în urma cercetărilor), o batistă primită la o pomană la care participase cu 2 zile înainte, precum și una bucată pereche de ochelari de babă pe care îi purta ostentativ pe frunte.

La vremea respectivă, traficantei i s-a întocmit dosar penal, dosar finalizat cu stabilirea unei amenzi penale de 1 000 de lei și cu interdicția de a mai călca vreodată în piața mare din Pitești.

Însă lucrurile nu s-au încheiat aici!

Celebra traficantă din Argeș, numită de polițiștii care au lucrat la acest caz complicat „Pablo Escobar din Carpați”, nu și-a plătit niciodată amenda din 2017!

Autorităție suspectează faptul că s-ar putea ascunde undeva în zona muntoasă din nordul județului, acolo unde tanti Nicolița are mai multe rude care ar putea s-o ajute să se sustragă legii, motiv pentru care polițiștii fac apel către toți cetățenii care pot ajuta la prinderea ei să anunțe imediat cea mai apropiată secție de poliție.

Vă vom ține la curent cu evoluția acestui caz deosebit de complicat!

Distribuie articolul sa il vada si prietenii tai!

Pentru o doza in plus de seriozitate, intra pe www.ecomunicate.ro sa vezi comunicate de presa si stiri reale la zi despre afacerile din Romania de astazi.

Comments
  1. Anonim Răspunde

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.