Ce opțiuni avem atunci când vrem să împrumutăm 1000 Euro?
Rezumat:
Nu de puține ori ni se poate întâmpla ca, din diverse motive mai mult sau mai puțin serioase, să ne trezim într-un impas financiar din care să nu putem ieși fără un ajutor exterior.
În acele momente, majoritatea dintre noi începem să ne uităm după împrumuturi urgente, de care să ne folosim pentru a putea depăși situațiile neplăcute în care ne aflăm. În acest articol vrem să discutăm puțin despre opțiunile care ne sunt disponibile atunci când avem nevoie de 1000 euro.
De ce a fost aleasă această sumă? Pentru că, de cele mai multe ori, cu 1000 euro ne vom putea achita toate datoriile, chiriile, ratele la bancă etc. și ne vor mai și rămâne ceva bănuți de care să ne folosim până la intrarea următorului salariu.
Așadar, la ce variante putem apela?
Credit de nevoi personale bancar
Prima variantă este una logică – credit bancar de nevoi personale. Mergem frumos la banca cu care colaborăm în viața de zi cu zi, discutăm cu un ofițer de credit, completăm o cerere, iar apoi așteptăm confirmarea (sau infirmarea) solicitării noastre.
Unele bănci au integrat în aplicațiile lor de mobil sau pe site-urile proprii un formular prin care putem solicita un împrumut de nevoi personale online, fără să fie nevoie să ne deplasăm la un punct de lucru fix.
Dar chiar și așa, din păcate, timpul de răspuns din partea unei instituții bancare poate fi de până la o săptămână. Iar dacă situația financiară este destul de presantă, nu ne putem permite luxul de a aștepta atât de mult.
Este drept că dobânzile în astfel de cazuri sunt unele bunicele, dar când situația este urgentă, va trebui să ne orientăm și spre alte variante.
Credit de nevoi personale IFN
IFN-urile vin cu niște costuri lunare ceva mai mari față de cele aplicate de către bănci. Toată lumea știe asta, la fel cum cu toții știm că în caz de neplată a datoriilor către astfel de instituții, ne putem trezi cu niște sume penalizatoare care se tot adună, până când fac aproape imposibilă achitarea datoriei.
Dar, spre deosebire de bănci, aprobarea unor credite nebancare luate prin intermediul IFN-urilor este mult mai rapidă. Nu de puține ori, ne putem trezi cu suma de bani de care avem nevoie în cont chiar în ziua următoare celei în care depunem cererea de împrumut.
În ceea ce privește condițiile contractuale, acestea sunt asemănătoare cu cele bancare. În afară de dobânzi, despre care am discutat deja, împrumuturile pot fi accesate pe intervale de timp ce variază de la câteva luni, la câțiva ani. Ratele sunt unele lunare, iar sumele variază de la 1.000 la 40.000 lei.
Credit rapid IFN
Creditele rapide reprezintă, așa cum le spune și denumirea, cele mai rapide forme de împrumuturi disponibile în ziua de astăzi, în țara noastră.
Chiar dacă astfel de produse financiare sunt oferite numai de către IFN-uri și vin cu cele mai mari dobânzi de pe piață, cu DAE de ordinul miilor de procente pe an, banii pentru care aplicăm ne vor fi puși la dispoziție la numai câteva ore după ce am completat cererea de creditare.
Creditele rapide rareori pot fi accesate pe mai mult de 30 – 35 zile, iar sumele maxime pe care le vom putea solicita nu depășesc 4.000 lei. În ceea ce privește dobânzile penalizatoare, acestea sunt calculate în puncte procentuale zilnice, raportate la sumele restante.
Din această cauză, trebuie să fim foarte atenți atunci când apelăm la astfel de împrumuturi și să respectăm cu sfințenie termenele de plată.
Carduri de credit sau descoperiri de cont
Descoperirile de cont pot fi excluse din start din articolul de față. Asta deoarece, pentru un asemenea instrument este nevoie de o cerere expresă făcută în acest sens de către angajatorul tău, către compania bancară cu care colaborează pentru virarea salariului.
Iar confirmarea unei astfel de cereri poate dura până la o lună. Dacă situația este una cât de cât urgentă, nicicum nu ne vom permite să așteptăm atât.
În cazul cardurilor de credit, lucrurile sunt ceva mai simple, ele putând fi accesate oarecum la fel de simplu precum un credit tradițional. Diferența, și în acest caz, constă în faptul că aprobarea durează, de regulă destul de mult, întinzându-se pe câteva zile, până la o săptămână.
Ca să nu mai punem la socoteală faptul că, pe lângă dobânda pe care va trebui să o suportăm pentru linia de credit deschisă, vom fi nevoiți să achităm și un anumit procent din fiecare sumă pe care o retragem de la bancomat folosind cardul respectiv.
Concluzii
Concluzionând, atunci când avem nevoie de bani, creditele de nevoie personale sunt cea mai bună alegere, urmată de produsele oferite de către IFN-uri, iar pe ultimele locuri putem aminti cardurile bancare și descoperirile de cont.
Pentru o doza in plus de seriozitate, intra pe www.ecomunicate.ro sa vezi comunicate de presa si stiri reale la zi despre afacerile din Romania de astazi.