Elefant pe persoană juridică

Ar trebui să beneficieze o femelă de elefant de unele dintre drepturile legale pe care le au oamenii? Aceasta este întrebarea pe care o va analiza miercuri instanţa supremă a statului New York după ce un grup pentru apărarea drepturilor animalelor se luptă de câţiva ani să îl elibereze pe elefantul Happy de la Bronx Zoo, relatează Reuters.

Elefantul asiatic în vârstă de 51 de ani se află la grădina zoologică din New York din 1977.

În urmă cu patru ani, Nonhuman Rights Project (NRP) din Florida a început să ceară tribunalelor din New York să o elibereze pe Happy în unul dintre cele două sanctuare pentru elefanţi din Statele Unite, argumentând că animalul era ţinut ilegal după gratii.

Grupul a spus că Happy avea dreptul la „habeas corpus”, un demers legal prin care persoane deţinute ilegal sau care acţionează în numele lor pot cere lămuriri cu privire la motivul pentru care sunt reţinute.

Legea „habeas corpus” din New York nu defineşte „persoana”, iar grupul susţine că Happy ar trebui să fie recunoscută astfel.

„Acum este timpul ca animale non-umane, cum ar fi Happy, să fie văzute nu ca lucruri, ci ca persoane, care au capacitatea de a avea drepturi”, a declarat pentru Reuters Steven Wise, fondatorul şi preşedintele NRP.

Happy a fost ţinută la distanţă de alţi elefanţi într-o incintă de 0,4 hectare de la grădina zoologică din 2006, potrivit documentelor depuse la tribunal. Elefanţii sunt animale sociabile şi orientate către familie, cu vieţi sociale complexe.

Tovarăşul de multă vreme al lui Happy, Grumpy, a fost atacat de alţi doi elefanţi la începutul acelui deceniu. Grumpy nu şi-a revenit după rănile suferite şi a fost eutanasiat. Un alt companion al lui Happy, Sammie, a murit ulterior.

Celălalt elefant de la grădina zoologică, Patty, trăieşte într-o incintă adiacentă, separată de Happy printr-un gard. Grădina zoologică a spus că cele două animale interacţionează.

Eforturile anterioare de a oferi statutul de persoană animalelor, inclusiv cimpanzeilor, nu au avut succes.

Distribuie articolul sa il vada si prietenii tai!

Pentru o doza in plus de seriozitate, intra pe www.ecomunicate.ro sa vezi comunicate de presa si stiri reale la zi despre afacerile din Romania de astazi.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.