Europa de Est, noul El Dorado?
Industria mineritului, aflata in colaps de mai bine de 20 de ani, dupa prabusirea regimurilor comuniste si a economiilor etatiste, din aceasta parte a 
lumii, se pregateste pentru o revenire in forta pe masura ce cererea de materie prima este tot mai mare la scara mondiala.
Romania, Serbia si Bulgaria sunt in vizorul marilor companii occidentale care „au pus” ochii pe rezervele de aur si cupru ale celor trei tari din jumatatea de nord a Balcanilor.
Desi la prima vedere aceste rezerve naturale par a fi biletul celor trei tari spre o prosperitate economica mult asteptata, in realitate s-ar putea sa nu fie tocmai asa.
Si acum, ca in atatea alte cazuri in istorie, aurul ar putea fi blestemul si nu norocul nostru.
Aurul Bulgariei a fost folosit de regii traci pentru remarcabilele vase, ornamente, podoabe si accesorii care ii uimesc astazi pe arheologi si nici dacii nu se lasau mai prejos cand venea vorba de metalul galben. Insa aurul a fost in acelasi timp o binecuvantare si un blestem, asa cum stim din istorie.
Pe vremea romanilor, la Rosia Montana si in alte mine din Apuseni se exploata aurul in mod organizat si profesionist, la fel la Bor in Serbia, unde este iarasi un important zacamant de metal galben, ca si in minele din Bosnia (ca o nota de inedit, pentru exploatarea zacamintelor din Apuseni, romanii au adus mineri din Bosnia de azi).
Alaturi de zona muntilor Apuseni, jumatatea de est a Serbiei este o importanta resursa de zacaminte aurifere din regiune. Aici se exploateaza industrial inclusiv aurul aluvionar, in special pe cursul raului Nera.
Aceste zacaminte metalifere au fost exploatate intensiv odata cu industrializarea din perioada comunista, ajutandu-l pe Ceausesc sa isi plateasca datoria externa si pe Tito sa ofere Iugoslaviei un standard de prosperitate economica la care celelalte tari comuniste puteau doar sa viseze.
Prabusirea regimurilor comuniste in Europa de Est, si razboiul civil din anii `90 in cazul Serbiei, au dus la destructurarea unui sistem economic bazat pe controlul absolut al statului in economie.
In acest context, multe mine au devenit nerentabile si s-au inchis, nu pentru ca nu ar mai exista cerere la export, ci pentru ca sistemul economic intern se prabusea, capusat fiind de „capitalistii” autohtoni care se ridicau din randurile fostei nomenclaturi comuniste si care aveau un singur tel: imbogatirea rapida.
Nu are rost sa ne punem prea mult cenusa in cap pe aceasta tema, fenomenul a fost aproape identic atat in Romania, cat si in Serbia si Bulgaria, cu mici diferente locale.
Cu toate acestea resursele si potentialul economic latent al acestei regiuni este unul urias.
Clima moderata, solul propice pentru agricultura (Bulgaria e renumita pentru 
calitatea legumelor, iar Romania si Serbia pentru productia de porumb), si mai ales resursele naturale (ape minerale, cupru, aur, carbune etc.) ar putea fi parghiile prin care economiile celor 3 tari modeste sa se dezvolte prin ele insele.
Pe masura ce tranzitia s-a incheiat si cele trei tari balcanice au inceput sa orbiteze tot mai mult in jurul SUA si a Europei Occidentale (Serbia fiind singura care a facut nota discordanta, osciland o vreme intre Rusia si UE), investitorii occidentali (inclusiv cei de peste ocean) au devenit interesati de zacamintele de aici.
Si astfel ajungem in zilele noastre cand canadienii de la Gold Corporation duc o puternica munca de convingere cu statul roman (si mai ales cu societatea civila, cumparandu-si prin diverse canale sustinatori ai proiectului) in vederea deschiderii exploatarii de la Rosia Montana, cand americanii de la Freeport-McMoRan Copper & Gold isi anunta dorinta de a prelua exploatarile de aur si cupru de la Bor (estul Serbiei), iar Dundee Precious Metals (o alta companie canadiana) care activeaza deja in Bulgaria, anunta dublarea productiei pana in 2016.
Pentru Ani Markova, co-manager la Global Gold, compania care a investit in Reservoir si Dunee (companie care extrage deja metal nobil din Bulgaria) cele 3 tari, Romania, Serbia si Bulgaria, ofera o imagine de ansamblu:
„Trebuie sa punem Serbia in contextul mai larg al Europei de Est, care se redeschide mineritului, regiune care cred ca va deveni in deceniile urmatoare un furnizor important de materiale pentru Europa si pentru restul lumii.”
Pentru cei care lucreaza sau vor lucra in sectorul minier, aceasta poate fi o veste buna. Insa pentru economiile celor 3 tari s-ar putea sa nu fie chiar atat de buna.
Interesul national paleste in fata interesului personal si nimeni nu vrea sa vorbeasca in mod serios de exploatarea inteligenta a resurselor, astfel incat grosul profiturilor sa ramana in tara.
Acest lucru presupune strategii pe termn lung, ori mandatele nu sunt chiar atat de lungi, azi esti, peste 4 ani poate nu mai esti, trebuie sa iti faci plinul cat ai ocazia.
Nu exista ca in statele arabe din Golf un singur centru de putere, pe o perioada nedeterminata (monarhie), noi avem un sistem democratic, in care exista o multime de centre de decizii (dar niciunul care sa-si asume responsabilitatea) iar cei care le ocupa se schimba periodic, in tandem cu partidele aflate la guvernare.
Aceasta instabilitate genereaza haos, coruptie si goana dupa inavutire rapida (cat e vreme). Nimanui nu ii pasa daca grosul profitului ramane in tara, printr-o companie de stat, sau e scos afara de compania straina. Conteaza doar beneficiile personale ce pot rezulta din toata afacerea.
Concluziile le tragem fiecare, iar consecintele le vor trage generatiile viitoare care vor fredona acelasi dicton stramosesc, cu muntii, cu aurul si cu poarta…
Pentru o doza in plus de seriozitate, intra pe www.ecomunicate.ro sa vezi comunicate de presa si stiri reale la zi despre afacerile din Romania de astazi.
