Gazprom reduce fluxul de gaze spre Austria
Gigantul rus Gazprom a redus livrările de gaze naturale şi în Austria, după Germania şi Italia, grupul OMV anunţând, joi noapte, că a primit cu o treime mai puţine gaze, relatează agenţia EFE.
„Gazprom nu a informat în legătură cu o reducere a furnizărilor. Reducerea pentru Austria este de o treime, mai mult sau mai puţin. Ca urma a scăderii cererii acesta nu are niciun efect asupra aprovizionării clienţilor noştri”, a semnalat OMV într-un mesaj pe Twitter.
„În caz de necesitate, cantităţile care lipsesc pot fi compensate din rezerve sau de pe piaţa spot”, au adăugat în mesaj reprezentanţii OMV, principala companie energetică din Europa, controlată de statul austriac şi de un fond de investiţii din Emiratele Arabe Unite.
Totodată, autoritatea austriacă de reglementare E-Control a dat asigurări vineri că ţara are în prezent rezerve înmagazinate de gaze ce echivalează cu 40% din consumul anual.
Reprezentanţi ai Ministerului Energiei din Austria au semnalat că autorităţile „urmăresc situaţia şi sunt în permanent în legătură cu OMV”.
„În aceste momente nu sunt indicii că ar putea avea loc o întrerupere a aprovizionării, dar suntem pregătiţi pentru toate scenariile”, a menţionat ministerul, joi noapte, într-un comunicat.
Circa 80% din gazele naturale importate de Austria provin din Rusia, motiv pentru care Guvernul austriac se numără printre cei mai reticenţi în aplicarea unui embargo asupra gazului rusesc, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina, mai scrie EFE.
Compania care gestionează reţeaua de transport de gaze din Franţa, GRTgaz, a anunţat vineri că nu mai primeşte gaze ruseşti prin conductă începând din data de 15 iunie, în contextul întreruperii fluxului fizic între Franţa şi Germania, informează AFP.
Pentru o doza in plus de seriozitate, intra pe www.ecomunicate.ro sa vezi comunicate de presa si stiri reale la zi despre afacerile din Romania de astazi.