Creșterea economică în Zona Euro, afectată de conflictul din Ucraina

Economistul şef al Băncii Centrale Europene, Philip Lane, a afirmat la reuniunea Consiliului guvernatorilor BCE că actualul conflict din Ucraina ar putea reduce creşterea economiei zonei euro cu 0,3% – 0,4% anul acesta, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Acesta a fost „scenariul mediu” prezentat de Lane, la câteva ore după ce Rusia a invadat Ucraina, susţin sursele.

De asemenea, oficialul BCE a prezentat un scenariu sever, în care avansul economiei zonei euro se va reduce cu aproape 1% şi un scenariu moderat, unde evenimentele din Ucraina nu au impact asupra blocului comunitar, acesta fiind considerat puţin probabil.

O sursă descrie calculele pentru estimările oficialului BCE ca „inexacte”, iar alta consideră că acestea sunt „în stadiu preliminar”, în timp ce o a treia crede că majoritatea datelor derivă din evoluţiile preţurilor materiilor prime.

Toate sursele au conformat că Lane va prezenta estimări mai precise la reuniunea BCE din 10 martie, unde ar urma să se decidă viitorul programelor de stimulare.

Economistul şef al Băncii Centrale Europene nu a anunţat noi previziuni privind inflaţia, dar a declarat că că va fi o creştere semnificativă a proiecţiilor pentru 2022.

Un purtător de cuvânt al BCE nu a răspuns imediat solicitărilor de a comenta informaţia.

Deşi inflaţia a atins un nivel record în ultimele luni, BCE a revenit la angajamentul de a nu majora dobânzile anul acesta, dar a precizat că încheierea achiziţiilor de obligaţiuni trebuie să se producă înainte de orice creştere a dobânzii.

Potrivit unei estimări publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 5,1% în ianuarie, de la un nivel de 5% în decembrie. Este un nivel record pentru zona euro şi depăşeşte cu mult obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE) de 2%.

Oficialii BCE ar putea să îşi modifice orientarea viitoare a politicii monetare (forward guidance) în luna martie, când vor dispune de un nou set de previziuni economice şi îşi vor revizui programele de achiziţii de obligaţiuni.

Distribuie articolul sa il vada si prietenii tai!

Pentru o doza in plus de seriozitate, intra pe www.ecomunicate.ro sa vezi comunicate de presa si stiri reale la zi despre afacerile din Romania de astazi.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.