Cum se pot plăti gazele rusești

Comisia Europeană (CE) a confirmat cum pot plăti companiile din UE pentru gazele ruseşti fără a încălca sancţiunile impuse Rusiei de blocul comunitar, conform unui document actualizat consultat de Reuters.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept „neprietenoase”, după invadarea Ucrainei, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti.

Conform documentului actualizat consultat de Reuters, Comisia Europeană a confirmat poziţia sa anterioară conform căreia sancţiunile UE nu împiedică firmele să-şi deschidă conturi la o bancă desemnată, şi firmele pot plăti pentru gazele ruseşti, atât timp cât o fac în moneda convenită în actualele lor contracte şi declară tranzacţia finalizată când este achitată în acea monedă.

Aproape toate contractele de achiziţii ale firmelor din UE cu Gazprom sunt în euro sau dolari.

În 27 aprilie, Gazprom a oprit complet livrările de gaze naturale în Polonia şi Bulgaria, în absenţa plăţilor în ruble de la cele două ţări pentru livrarea combustibilului. Unele guverne şi firme din UE au cerut instrucţiuni detaliate de la CE privind posibilele soluţii de plată.

Companiile trebuie să precizeze clar că atunci când plătesc în euro sau dolari, consideră deplin îndeplinite obligaţiile lor conform contractelor existente. Trebuie să se înţeleagă că „astfel de plăţi în moneda respectivă despovărează operatorul economic de obligaţiile de plată conform acelor contracte, fără orice acţiuni suplimentare din partea lor privind plata”, se arată în document.

Îndeplinindu-şi obligaţiile odată ce depozitează euro sau dolari, o companie ar putea evita să fie implicată în tranzacţii cu Banca Centrală a Rusiei, care este pe lista entităţilor sancţionate, şi care ar putea fi implicată în convertirea euro în ruble.

Distribuie articolul sa il vada si prietenii tai!

Pentru o doza in plus de seriozitate, intra pe www.ecomunicate.ro sa vezi comunicate de presa si stiri reale la zi despre afacerile din Romania de astazi.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.