Miracol? Tabloul lui Stalin din sediul PSD a început să zâmbească!

Fenomen inexplicabil la sediul PSD din soseaua Kiseleff (fosta Lenin)!

Tabloul lui Stalin, de pe holul principal, afisaza de cateva zile un zambet ciudat, de parca ar vrea sa ne transmita un mesaj din lumea de dincolo.

stalin-psd

Sursa foto: www.impact-est.ro

Nu e prima data cand tabloul tovarasului face minuni. Pe 11 Decembrie a facut cu ochiul de 3 ori, dar nu l-am vazut decat eu si 2-3 colegi care eram in apropiere, toata lumea fiind ocupata atunci cu numaratoarea voturilor.

Mai demult, spun membrii mai in varsta, tabloul a mai zambit in anii `90 iar in 2004 a lacrimat o zi intreaga, insa niciodata aceste minuni nu au tinut atat de mult ca acum.

De 4 zile zambeste larg si asta poate sa vada oricine, veniti sa va uitati, sa nu ziceti ca mi se pare, ca cade lumina nu stiu cum sau alte chestii din astea.

Ne-a declarat paznicul de la intrare.

Vestea s-a raspandit ca un fulger printre social-democratii din capitala iar azi coada pelerinajului de la sediul PSD ajunsese pana in strada.

Aproape 15 000 de pesedisti din toata tara au trecut pana acum pe la sediu pentru a vedea minunea si zeci de autocare din Olt, Teleorman, Mehedinti sau Suceava, sunt inca pe drum.

De asemeni, la initiativa lui Ion Iliescu sunt asteptati specialisti de la Moscova pentru investigarea fenomenului. Doua divizii blindate, pline cu specialisti, au trecut deja vama de la Ungheni.

Salvează

Distribuie articolul sa il vada si prietenii tai!

Pentru o doza in plus de seriozitate, intra pe www.ecomunicate.ro sa vezi comunicate de presa si stiri reale la zi despre afacerile din Romania de astazi.

Comments
  1. Anonim Răspunde
    • Anonim Răspunde

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.