O poveste de succes senzationala
Povestea de succes de mai jos este cu totul deosebita, ea prezinta pe scurt evolutia incredibila a unui barbat caruia viata parea ca ii intorsese irevocabil spatele, este cu atat mai neobisnuita datorita faptului ca este reala. Daca in fimle sau piese de teatru astfel de povesti nu sunt ceva neobisnuit, cazul lui Bob Williamson ne arata inca o data ca viata bate filmul.
Bob Williamson a fugit de acasa la 17 ani pentru a vagabonda prin tara (SUA). In 1970 ajunsese in Atlanta, avea 24 de ani, era dependent de droguri si lucra la curatat de caramizi pentru 15 dolari pe saptamana. Nimeni nu banuia atunci ca acel neispravit va avea la un momentdat propria firma de software si va ajunge milionar.
Se spune ca afacerile de succes vin dintr-o combinatie de munca multa si noroc chior iar Williamson a avut parte de ambele.
Nu mult dupa ce a ajuns in Atlanta, Bob a trecut printr-un accident de masina si a intrat in spital pentru cateva luni. Cu acest prilej, in care avea timp berechet, a citit Biblia si a trecut printr-un proces de constiinta. Se hotaraste sa isi indrepte viata insa nu era usor: avea cazier, era narcoman, nu avusese niciodata o slujba serioasa: „Urma fie sa ma sinucid, asa cum facusera multi dintre prietenii mei de atunci, fie sa imi schimb radical viata”, isi aminteste Bob, in prezent presedinte si fondator al companiei Horizon Software International.
Dupa iesirea din spital, Bob Williamson se angajaza la o firma de vopsele unde descopera minunea numita „computer”. In acelasi timp devine pasionat de vopsele si chiar creaza propria formula de vopsele cumparand substantele chimice necesare cu 1000 de dolari imprumutati. Va boteza noua marca de vopsea Polytranspar.
In 1977 se decide sa renunte la job, insa de data asta nu pentru a umbla hai-hui prin tara, ci pentru a-si crea propria firma de vopsele, Master Paint Systems. Pana prin anii `80 Bob se implica intr-o multime de alte mici afaceri: o revista pentru artisti, carti si publicatii care invatau oamenii diferite lucruri practice, mici ateliere de mestesugarie, etc. Insa marea lovitura va veni dintr-un cu totul alt domeniu.
Ocupandu-se cu atatea afaceri simultan, Bob se loveste de o problema, lipsa unui software de gestiune care sa il ajute sa sistematizeze totul. Un astfel de software, adecvat problemelor lui, nu se gasea pe piata si atunci decide sa-si angajeze un programator care sa creeze acest software special pentru el.
Desi trece prin dificultati mari, fiind la un pas de faliment in 1986, experienta cu softul il va ajuta in 1992 sa infiinteze noua companie Horizon (dupa ce isi va vinde afacerile anterioare). Incepe sa vanda softurile pe care mai inainte le produceau la vechea firma pentru uz propriu.
Produsele lui se axau pe softuri de contabilitate si gestiune pentru afacerile gen restaurant, cofetarii, iar mai tarziu scoli, colegii, unitati militare, etc.
In prezent Bob Williamson are 64 de ani, o companie estimata la 26 milioane de dolari si 180 de angajati.
Pentru o doza in plus de seriozitate, intra pe www.ecomunicate.ro sa vezi comunicate de presa si stiri reale la zi despre afacerile din Romania de astazi.