Şi eu vreau să fiu influencer!
Internetul este plin de influenceri şi de creatori de conţinut – unii gătesc cele mai delicioase feluri de mâncare fără gluten, alţii inspiră prin fotografii artistice făcute în lanul cu lavandă, iar alţii călătoresc şi plantează sămânţa invidiei în noi atunci când ne încântă cu video-uri făcute în slow motion la paharele de vin care se ciocnesc având pe fundal turnul Eiffel în toată splendoarea lui.
Practic, aceşti oameni ne determină pe unii dintre noi să ne întrebăm ce mai căutăm în faţa calculatorului 8-9 ore pe zi, cu un job full-time când soluţia cea mai simplă este la îndemâna oricui: îţi iei un căţel sau un pisic pe care să îl dichiseşti cu cele mai în vogă hăinuțe şi îl faci vedetă. Sau din hainele pe care le ai deja în garderobă începi să faci combinaţii cât mai nonconformiste, şi te pozezi artistic în cele mai neobişnuite locuri, spre exemplu, la Cernobîl.
Influencerii din zona modei sunt cei mai populari în zilele noastre.
Să vedem cum arată pe scurt o zi normală din viaţa unui influencer de modă.
Ceasul nu sună pentru că de obicei influencerul se trezeşte la orice oră doreşte. 8 ore de somn pe noapte sunt esenţiale. Urmează rutina de ingriire care durează pe puţin 30 de minute, cu machiajul de rigoare, după care neapărat o cafea cu multă spumă şi un bol cu o gustare sănătoasă. Micul dejun este surprins într-un cadru de poveste, cu bujori roz pe fundal, niște ochelari de soare şi un ruj roşu. Postarea este neapărat însoţită în story de #healthyliving.
După micul dejun copios, urmează alegerea ţinutei de peste zi, care este prezentată în cele mai mici detalii în story-uri. În urma ţinutei prezentate, influencerul va primi o mulţime de mesaje de la fani, pentru care îşi va lua 1 oră – 2 să le răspundă, lucru pe care îl face de obicei de la cel mai cool coffee shop din oraş.
Şi cum un influencer trebuie să arate bine mai tot timpul, urmează mersul la sală, unde mare parte din ora de sport este filmată, cu accent pe exerciţiile realizate pentru zona posteriorului bine lucrat. Este esenţial de asemenea clipuri să fie însoţite de bine-cunoscutele emoticoane în formă de piersicuţă, pentru a şti toată lumea despre ce este vorba. Urmează întrebările de la mulţimea de followeri despre ce dietă tine pentru a arăta aşa bine, ce înălţime are, câte kilograme, cum de are talia aşa mică, sau, dacă nu este cazul, cuvinte de laudă la adresa influencerului pentru momentele în care îşi dezvăluie celulita sau vergeturile. Urmează răspunsuri care abundă de îmbrăţişări şi pupici, alături de #weareallhuman şi #beconfident.
Ajuns acasă influencerul trebuie să îşi aleagă ţinuta pentru următorul shooting. Trebuie să ştiţi că asemenea shootinguri sunt esenţiale pentru a oferi în mod continuu conţinut fresh urmăritorilor. Trebuie să opteze pentru ţinute de efect, care să se potrivească de minune cu decorul ales. Opțiunile pentru un outfit fabulos sunt atât de variate: pantaloni evazaţi, fuste de piele, rochii glam, iar exemplele pot continua. Motiv pentru care este esential un poll, pentru a ști și părerea urmăritorilor.
După o aşa zi plină, influencerul se retrage acasă şi aruncă o privire peste statistici: câţi followeri a mai câştigat, câte like-uri a strâns ultima postare, cine l-a mai contactat pentru o sponsorizare s.a.m.d. Îşi face un duş fierbinte, se îmbracă cu pijamaua din mătase şi se băgă în patul lui de influencer moment în care începe o pleiadă de story-uri în care explică cât de obosit este după o zi așa plină.
Urmează încă o zi grea…
Pentru o doza in plus de seriozitate, intra pe www.ecomunicate.ro sa vezi comunicate de presa si stiri reale la zi despre afacerile din Romania de astazi.