Zece mistere medicale ce nu pot fi explicate
Vindecari miraculoase ale unor pacienti declarati irecuperabili, oameni care supravietuiesc unei caderi in gol de la sute de metri, copil conceput cu mai multi tati biologici si alte ciudatenii similare, ne dovedesc limitele stiintei moderne si ne reamintesc cate mai avem de invatat despre trup, minte si suflet.
Iata mai jos doar 10 dintre cele mai ciudate mistere medicale pentru care oamenii de stiinta nu au putut da un raspuns plauzibil.
Efectul gemenilor
Mai exact, al gemenilor monozigoti, proveniti dintr-un singur ovul si crescuti intr-o singura placenta.
La aceste perechi de gemeni se observa adesea un fenomen neurologic telepatic, de neexplicat cu mijloacele stiintei moderne. Mai exact acestia au uneori aceleasi senzatii, chiar daca doar unul dintre ei este supus unui stimul real, celalalt pare sa reactioneze din solidaritate.
Cand sunt mici plang in acelasi timp, uneori vorbesc in acelasi timp, cu aceleasi cuvinte iar uneori chiar mor in acelasi timp.
Au fost cazuri in care acest al 6 lea simt le-a salvat viata unora dintre ei, de exemplu unul din gemeni s-a aflat in pericol de moarte iar celalalt a presimtit ce se intampla si a intervenit la timp. Acesta a fost si cazul gemenelor Houghton, din Manchester, Anglia, in 2009, cand, una dintre ele a salvat-o pe cealalta de la innec.
Gemma a fost cuprinsa brusc de un sentiment de panica si a simtit ca ceva e in neregula cu sora ei care facea baie. A alergat repede in baie unde a gasit-o pe aceasta sub apa. Sora ei suferise un atac de epilepsie si isi pierduse cunostinta, interventia surorii sale gemene a facut diferenta dintre viata si moarte.
Brooke Greenberg – copilul care a refuzat sa mai creasca
Brooke Greenberg este o tanara de 19 ani din SUA (localitatea Reisterstown, Maryland) care are mintea si trupul unui copil de 3 ani. Masoara 76 de cm si cantareste putin peste 7 kg.
Practic, de la varsta de 3 ani, ea a incetat sa se mai dezvolte in vreun fel. Familia s-a obisnuit cu gandul ca Brooke va ramane un copil pentru tot restul vietii.
Desi a facut obiectul mai multor studii medicale, cazul lui Brooke Greenberg a ramas un mister pentru lumea medicala. A fost diagnisticata cu „sindromul X”, un nume generic pentru bolile necunoscute.
Vindecarile miraculoase
Sunt prea multe cazuri pentru a intra acum in detalii. Reveniri din coma dupa ani de zile, bolnavi de cancer carora medicii nu le mai dadeau nicio sansa dar care s-au insanatosit in mod miraculos si multe alte situatii, prea numeroase si prea raspandite pentru a mai pune la indoiala fenomenul in ansamblul sau.
Un caz celebru a fost acum cativa ani cel al polonezului Jan Grbzeski care s-a trezit dupa o coma de 19 ani. Initial doctorii nu i-au acordat mai mult de 2-3 ani de viata vegetativa si artificiala, insa sotia sa a refuzat verdictul si a continuta sa spere si sa-l ingrijasca. In mod miraculos, barbatul a decis sa se trezeasca dupa 19 ani in 2007. Polonezul a fost surprins sa afle ca Partidul Comunist nu mai era la putere iar oamenii vorbeau la celulare.
Printre cele mai celebre cazuri de vindecari miraculoase din intreaga lume se numara cele legate de pelerinajele si cinstirea unor sfinti precum Ioan Rusul (insula Evia – Grecia), Nectarie Taumaturgul (insula Aegina – Grecia), in mediul catolic, Lourdes – Franta si moscheea Umayd din Damasc, unde se afla parti din moastele sf. Ioan Botezatorul si unde s-au relatat astfel de vindecari atat din partea crestinilor cat si din partea credinciosilor musulmani care s-au rugat la acele sfinte relicve.
Gabby Gingras – fetita care nu simte durerea
Este o fetita de 10 ani care, din nu se stie ce cauze, sufera de o boala necunoscuta a sistemului nervos care o face sa nu simta durerea.
La prima vedere ar parea sa fie avantajata, in realitate nu este deloc asa. Durerea ne invata sa nu bagam mana in foc, sa nu ne taiem, sa nu se facem rau si sa ne ferim de eventualele pericole. Invatam asta in primii ani de viata.
Gabby nu a avut posibilitatea sa invete aceste experiente de viata elementare. Adesea se accidenteaza foarte grav, fara sa-si dea seama, motiv pentru care este supravegheata in permanenta de parinti.
Mandy Sellars – femeia cu picioare gigant
Este o englezoaica de 37 de ani ale carei picioare gigantice i-au adus o faima nedorita.
Inca de la nastere doctorii au stiut ca ceva nu e in regula cu Mandy datorita picioarelor dezvoltate disproportional. De-a lungul anilor picioarele au continut sa creasca atat de mult incat ajunsesera sa cantareasca singure aproape 100 de kg.
Practic, partea de jos cantareste mai mult decat trunchiul, iar aspectul grotesc o priveaza de o viata sociala normala.
Desi a apelat la operatii extreme de amputare, picioarele ei au continuat sa creasca si dupa operatie.
Alcides Moreno – omul care a cazut din cer
In 2007, fratii Alcides si Edgar Moreno stergeau geamurile unui zgaraie-nori din New York, cand platforma pe care se aflau a cazut in gol de la etajul 47 (peste 100 de m de la sol).
Edgar a murit pe loc insa Alcides a supravietuit impactului intr-un mod absolut inexplicabil. A trecut prin 16 operatii inainte de a putea merge din nou iar doctorii care l-au operat au descris situatia lui ca „miraculoasa” si „fara precedent”.
Fetus in fetu
Este un fenomen rar in care unul din embrioni ajunge sa fie inglobat in corpul fratelui sau geaman, pe cand se afla amandoi in uterul mamei lor. De obicei ambii embrioni mor inainte de a se naste dar in unele cazuri nu se intampla asa.
Fetusul inglobat inceteaza sa se mai dezvolte, dar nu moare ci ajunge sa traiasca ani in sir in corpul fratelui sau care se naste si se dezvolta relativ normal.
Unul dintre cele mai celebre cazuri de fetus in fetu a fost cel al lui Sanju Bhagat, un indian care la , in 1999, a aflat ca isi purta in burta fratele geaman.
Din totdeauna Sanju a avut un abdomen voluminos dar nu a dat importanta acestui fapt pana in 1999 cand a decis sa faca o investigatie deoarece burta sa devenise foarte inestetica, ca a unei gravide in luna a 9 a.
In loc sa gaseasca o tumora, asa cum se asteptau, medicii au gasit fetusul nenascut al fratelui lui Sanju.
Decapitarea interna
Este o sintagma ce defineste despartirea craniului de coloana vertebrala, fara a rupe pielea sau trunchiul cerebral.
Un astfel de accident este fatal in 99% din cazuri. Spun 99% pentru ca Jordan Taylor, in baietel de 10 ani, a scapat cu viata dupa o astfel de decapitare interna.
In 2008 Jordan a trecut printr-un teribil accident de masina impreuna cu mama sa. Dupa luni de operatii complicate care au presupus inlocuirea vertebrelor distruse, cu vertebre artificiale de titan, Jordan se poate bucura din nou de o viata normala.
Maimuta care creste un pui de om
Se intampla in regiunea Dhenkanal din India unde, la cateva zile dupa ce o tanara, pe numele ei Kamalini Khuntia, a adus pe lume un baietel sanatos, o maimuta a inceput sa dea buzna in casa ei, pentru a-i ingriji bebelusul.
In India maimutele sunt echivalentul cainilor maidanezi de la noi, umbla nestingherite pe strazi iar uneori mai intra si in casele oamenilor.
La inceput familia s-a sperit si a incercat sa alunge maimuta de teama sa nu faca vreun rau copilului, insa, de fiecare data primata revenea cu incapatanare. Se aseza langa copil, il mangaia si il rasfata cu tandrete.
In timp Kamalini a ajuns sa aiba incredere in maimutica babysitter si lasa copilul in grija ei cand are prea multa treaba in gospodarie.
Fenomenul ne face sa privim cu alti ochi legenda lui Romulus si Remus sau alte cazuri mitologice de copii crescuti de animalele salbatice.
Telegonia – copilul cu mai multi tati biologici
Am lasat la final una dintre cele mai naucitoare descoperiri medicale ale veacului trecut dar care nu poate fi explicat in lumina cunostintelor de pana acum.
Datorita telegoniei, dictonul latina „mama e sigura, tatal e incert”, capata noi valente.
Pe scurt, telegonia este fenomenul in care un embrion mosteneste atat genele masculului al carui spermatozoid a fecundat ovulul, cat si genele unor masculi cu care femela a avut contacte sexuale in trecut.
Si mai franc: primul partener sexual, poate deveni tatal biologic al copilului unei femei iar daca a avut mai multi parteneri, fiecare poate contribui la conceperea fatului.
Acest lucru ar fi ramas poate neobservat inca multa vreme daca biologul francez Felix Le Dantec, nu ar fi incercat acum aprox. 100 de ani, sa imperecheze iepe cu masculi de zebra.
Pe atunci nu se stia, insa genomul celor doua specii (cal si zebra) este diferit, prin urmare iepele nu au ramas gestante. Insa mai tarziu, cand experimentul s-a incheiat si iepele au fost imperecheata cu armasari pur-sange, manjii au iesit cu dungi similare zebrelor!
Se crede ca acest lucru este posibil datorita transmiterii informatiei genetice la nivel de molecule si atomi. Adica embrionul nu se formeaza doar dintr-un spermatozoid si un ovul ci inglobeaza si alte elemente organice gasite prin trompa uterina, adica „reziduuri” de spermatozoizi din contactele sexuale anterioare.
Infricosator, nu? 🙂
Oricat ar parea de socant, telegonia este o realitate si in genetica umana, fiind cunoscute in lumea moderna cazurile de copii de culoare conceputi din cupluri de albi, doar datorita faptului ca mamele avusesera la un momentdat relatii cu barbati de culoare.
Se pare ca unele manuale de biologie ar trebui rescrise iar castitatea pre-maritala e mai mult decat o cutuma invechita….
Pentru o doza in plus de seriozitate, intra pe www.ecomunicate.ro sa vezi comunicate de presa si stiri reale la zi despre afacerile din Romania de astazi.