In lagarul Auschwitz-Birkenau, mai multi deportati au fost obligati sa-i tatueze pe noii veniti. Printre acestia s-a numarat Lale Sokolov, a carei poveste a inspirat romane si seriale de televiziune.
In lagarele mortii, se depuneau toate eforturile pentru dezumanizarea detinutilor. Unul dintre cele mai josnice gesturi a fost tatuajul, impus incepand din 1942 la Auschwitz-Birkenau, in Polonia. De indata ce ajungeau, evreii, tiganii si sovieticii care nu erau condamnati direct la camerele de gazare trebuiau sa fie marcati cu un numar de serie pe antebratul stang. Un semn indelebil.
„Tatuajul in sine este nedureros (…) Dar de atunci incolo, am fost marcati ca niste vite”, a declarat Simon Veil pentru Paris Match in 2005. „Psihologic, este un alt calvar. Suntem imediat constienti de pierderea identitatii noastre: daca ni se da un numar, acesta ne inlocuieste numele, deci propria identitate.
Mai rau, „schreiber” („scriitori” in germana) erau detinutii obligati sa isi tatueze colegii numar cu numar, folosind ace. „Existau mai multi tatuatori in complexul lagarului de concentrare de la Auschwitz”, explica Johan Puttemans, coordonator educational la ASBL Mémoire d’Auschwitz, citat de La Libre. „Numarul lor depindea de afluxul de noi veniti in lagar. Putini supravietuitori au fost in masura sa isi impartaseasca povestile. Printre ei s-a aflat si Lale Sokolov.
Este „Tatuatorul de la Auschwitz” o poveste adevarata?
La cativa ani dupa calvarul sau, supravietuitorul Shoah s-a confesat scriitoarei Heather Morris pentru cartea sa „Tatuatorul de la Auschwitz” (City Editions, 2018). Acest bestseller, care include si o parte fictiva, a inspirat recent o miniserie difuzata pe M6 la 22 ianuarie, pentru a marca cea de-a 80-a aniversare a eliberarii Auschwitz.
Ludwig Eisenberg, cunoscut sub numele de Lale Sokolov, a existat cu adevarat. S-a nascut la 28 octombrie 1916 la Krompachy, in Regatul Ungariei (in prezent Slovacia). Evreu, el a fost deportat la Auschwitz in aprilie 1942. Ca si alti barbati sanatosi, Lale a evitat, fara sa stie, camerele de gazare. Initial, a fost fortat sa faca munci grele pentru a mari lagarul, dar a fost repede reperat de un „schreiber” al lagarului. Prizonierul, un francez pe nume Pepan, s-a oferit sa il ajute la tatuarea numerelor de personal. Lale a acceptat, gandindu-se ca, daca nu era el, altcineva o va face.
De fiecare data cand un nou venit vine la el, trebuie sa inmoaie un ac in cerneala si sa-i scrie pe piele numarul care i-a fost alocat. Procesul este aproape mecanic, dar tatuatorul incearca sa o faca cat mai uman posibil. El face tot posibilul sa isi coboare privirea pentru a nu o intalni pe cea a persoanelor pe care le marcheaza pe viata.
Sarcina care ii este incredintata este chinuitoare din punct de vedere psihologic, dar ii permite sa supravietuiasca. Tatuatorii „aveau conditii de munca mai putin dure decat ceilalti detinuti care lucrau afara”, explica Johan Puttemans. Ei „lucrau in sauna (n.r.: o cladire solida in Birkenau) unde nu le era prea frig iarna si nici prea cald vara”.
O poveste de dragoste in lagar
Lale trebuia sa tatueze bratele atat ale barbatilor, cat si ale femeilor. Intr-o zi, in iulie 1942, a dat peste o femeie care i-a schimbat viata: Gisela „Gita” Furman. „I-am tatuat numarul ei pe brat, ea mi l-a tatuat in inima”, rezuma el intr-un videoclip. Cei doi detinuti se indragostesc. Reusesc sa isi scrie scrisori, pe care le transmit mai departe datorita unui ofiter german, potrivit marturiei sale refolosite in Tatuatorul de la Auschwitz. El face tot ce-i sta in putinta pentru a o tine in viata, livrandu-i in secret mancare.
Sursa: https://www.caminteresse.fr/histoire/qui-etait-lali-sokolov-le-tatoueur-du-camp-d-auschwitz-11199495/
